Spațiu comun: o cercetare prin reprezentări grafice

La începutul secolului al XXI-lea, interesul pentru viața urbană și calitatea spațiului public a crescut semnificativ, arhitecții concentrându-se tot mai mult pe crearea de spații publice care să favorizeze utilizarea, interacțiunea socială și mobilitatea. În acest context, conce­putul de spațiu comun a devenit central în discursul arhitectural, fiind definit ca un spațiu public care devine comun prin utilizarea activă de către oameni. Spațiile nu sunt comune în mod intrinsec, ci devin astfel printr-un proces dinamic al interacțiunilor și al utilizării, proces ce generează atașament emoțional și implicare comunitară în gestionarea și transformarea acestora.¹ Spre deosebire de alte procese care urmăresc obținerea unui rezultat finit, procesul de constituire a spațiului comun este unul deschis, caracterizat prin participare și transformare continuă. Participanții și metodele folosite în acest proces evoluează odată cu spațiul în sine, iar scopul nu este crearea unui produs final ci emergența permanentă a spațiului comun prin interacțiunile sociale. Spațiul comun nu poate fi măsurat sau deținut în termeni tradiționali ci reprezintă o formă dinamică a relațiilor sociale, un cadru în care valorile, ideile și aspirațiile comunității sunt exprimate și realizate.² De asemenea, acest proces are capacitatea de a se extinde la nivel urban unde, orașul în sine devine un spațiu comun, integrând interacțiunile și relațiile la nivelul întregului teritoriu urban.³ Astfel, înțelegerea spațiului comun are legătură cu modul în care acesta este utilizat de oameni iar cercetarea prin reprezentare grafică poate fi un instrument valoros pentru a surprinde și analiza aceste procese. Acest articol explorează relevanța reprezentărilor grafice ca metodă de investigare a dinamicii și semnificației spațiilor comune.

Metoda grafică de cercetare propusă este o sinteză a tehnicilor de reprezentare grafică dezvoltate de Jan Gehl, MVRDV și BIG. Aceste metode evidențiază modul în care oamenii utilizează spațiul și surprind interacțiunile și dinamica socială din cadrul acestuia. Prin urmare, aceste tehnici sunt relevante în studiul spațiilor comune oferind o înțelegere profundă a felului în care utilizarea spațiului influențează formarea și coeziu­nea comunităților.

O primă metodă de cercetare grafică este cea dezvoltată de arhitectul danez Jan Gehl, unul dintre pionierii studiului sistematic al modului în care oamenii utilizează spațiul urban. Gehl a elaborat metode de cercetare la fața locului, prin desen, menite să surprindă interacțiunile și comportamentele oamenilor în spațiile publice. Tehnicile sale se bazează pe patru întrebări esențiale: Câți?, Cine?, Unde? și Ce?, care oferă informații valoroase despre comportamentul uman și atașamentul față de spațiile publice.⁴

Pe baza acestor întrebări, Gehl a dezvoltat diverse tehnici de studiu, precum numărarea, cartografierea, trasarea traseelor, urmărirea mișcărilor, documentarea fotografică și menținerea de jurnale. Dintre acestea, cartografierea și trasarea traseelor sunt deosebit de utile în studierea spațiului comun. Cartografierea implică marcarea activităților observate pe o hartă a zonei studiate, identificând locurile unde oamenii tind să petreacă timp, fie că stau așezați sau în picioare. Trasarea urmărește fluxurile pietonale, reprezentând direcțiile de deplasare ale oamenilor pe un plan.

Abordarea lui Gehl în planificarea urbană se concentrează pe ideea că viața urbană este constituită din relații și interacțiuni în spațiile publice. El susține că esența vieții urbane constă în activitățile și experiențele locuitorilor, considerând orașele drept centre de interacțiune. Gehl subliniază existența a două categorii principale de activități: activitățile de deplasare și cele de staționare, argumentând că, pe lângă activitățile necesare, activitățile opționale joacă un rol crucial în îmbunătățirea calității vieții urbane.

Un al doilea exemplu de reprezentare grafică care surprinde utilizarea spațiului este oferit de biroul de arhitectură olandez MVRDV, al cărui stil axonometric colorat și ingenuu nu doar indică spațiul, ci și surprinde un moment, un scenariu de utilizare al acestuia. Aceste desene ilustrează diversitatea utilizării și interacțiunile oamenilor în cadrul spațiilor proiectelor lor.⁵

Pe de altă parte, biroul de arhitectură danez BIG utilizează o tehnică de narațiune diagramatică, inspirată din benzile desenate, pentru a prezenta proiectele lor arhitecturale într-un mod narativ. Această metodă combină desene, diagrame și text într-un format secvențial, specific benzilor desenate, pentru a ilustra modul în care spațiile proiectate de ei stimulează interacțiunile sociale și dinamica utilizării spațiului. Astfel, evidențiază diferite aspecte ale designului, facilitând înțelegerea felului în care spațiile sunt concepute și organizate, într-un mod interactiv.⁶

Prin combinarea acestor abordări, metoda grafică de cercetare caută să ofere o perspectivă detaliată asupra utilizării și organizării spațiilor comune. Metoda a fost aplicată în proiectul de locuințe colective Sluishuis Housing, realizat de biroul danez BIG (Bjarke Ingels Group) în colaborare cu biroul olandez Barcode Architects. Studiul își propune să analizeze rolul spațiilor comunitare în definirea lor ca spații comune în cadrul acestui proiect. Pentru acest scop, au fost utilizate metodele de cartografiere și trasare dezvoltate de Jan Gehl, pe data de 28 august 2022, între orele 14:00 și 15:00.

Desenul, realizat într-o vedere axonometrică în stilul grafic al MVRDV, indică prezența persoanelor staționate, implicate în activități comunitare (reprezentate cu culoarea roz) și a celor aflate în mișcare (reprezentate cu negru). Traseele parcurse de oameni în interiorul și în jurul complexului au fost evidențiate cu linii punctate. În plus, în stilul narativ inspirat de benzile desenate, utilizat de BIG, au fost incluse diverse conversații capturate în acest interval orar, reflectând interacțiunile sociale ale locuitorilor.

Pe baza numărului ridicat de persoane, atât staționați, cât și în mișcare, studiul identifică două spații arhitecturale principale considerate spații comune: incinta interioară a ansamblului și traseul perimetral care leagă parterul de acoperișul clădirii.

În cadrul incintei interioare, pontonul joacă un rol esențial în stimularea interacțiunii dintre locuitorii ansamblului, având potențialul de a transforma spațiul într-un nucleu comunitar. Chiar dacă această zonă a fost concepută ca un spațiu deschis, fără restricții fizice care să limiteze accesul, atmosfera intimă pe care o transmite pare să o dedice în special rezidenților. În această manieră, incinta devine un spațiu comun, un catalizator al formării unei comunități strânse la nivelul ansamblului de locuințe.

În schimb, traseul perimetral, stabilind o conexiune între parterul și acoperișul clădirii, manifestă o viziune arhitecturală mai profundă a arhitecților: „Spre oraș, clădirea se apleacă pentru a invita vizitatorii să urce pe acoperișul său și să se bucure de vedere panoramică asupra noilor cartiere de pe IJ.”⁷ Pentru a amplifica utilizarea acestuia, arhi­tecții au propus accesuri secundare apartamentelor care se deschid direct către acest traseu, acces ce se conectează la acesta printr-un set de curți exterioare. Aceste puncte de intrare sunt gândite pentru a amplifica percepția de spațiu public, încurajând astfel oamenii să utilizeze acest traseu. La capătul acestui parcurs, piațeta de pe acoperiș se deschide nu doar ca un spațiu de întâlnire pentru locuitorii ansamblului, ci și ca o invitație pentru comunitatea mai largă. Astfel, toate aceste elemente - traseul, curțile exterioare și piațeta - se unesc pentru a crea un spațiu comun, un spațiu ce stimulează utilizarea și interacțiunea comunității la nivelul întregului cartier.

Prin urmare, o primă observație importantă a studiului este că spațiul comun poate fi de mai multe tipuri și funcționează la diferite scări, de la nivelul ansamblurilor rezidențiale până la scara cartierului. De exemplu, curtea interioară reprezintă un spațiu comun la nivelul comunității din cadrul ansamblului rezidențial, în timp ce traseul pietonal funcționează la scara întregului cartier. Astfel, se poate observa că spațiile comune sunt diverse și prezintă diferite niveluri de accesibilitate și utilizare.

O a doua observație presupune potențialul spațiilor comunitare din cadrul locuințelor colective de a extinde spațiul comun la nivel urban. Sluishuis Housing exemplifică modul în care spațiul comun poate funcționa la scări multiple, favorizând interacțiunea și participarea activă atât între locuitorii ansamblului, cât și cu persoanele din afara acestuia. Prin integrarea continuă a noilor veniți, aceste spații nu doar găzduiesc interacțiuni, ci transformă locuitorii în co-creatori ai unui spațiu comun aflat într-o continuă evoluție.

Astfel, Sluishuis Housing funcționează ca un catalizator urban, promovând un stil de viață care încurajează interacțiunea și participarea activă, aspecte fundamentale în extinderea conceptului de spațiu comun la nivelul întregului oraș. Acest proces de expansiune începe în cadrul locuințelor colective, unde se formează un stil de viață comunitar, care se poate răspândi treptat la nivelul orașului. În acest sens, Sluishuis Housing poate fi considerat un oraș în oraș, un nucleu care stimulează un stil de viață comunitar ce influențează interac­țiunile sociale și dezvoltă o conștiință colectivă la nivel urban, contribuind astfel la coeziunea comunității în ansamblu.

În final, putem constata cum reprezentările grafice se dovedesc a fi un instrument util în cercetarea dinamicii și semnificației spațiilor comune. Metoda grafică de cercetare propusă, inspirată de tehnicile dezvoltate de Jan Gehl, MVRDV și BIG, poate oferi o perspectivă detaliată asupra interacțiunilor sociale și a utilizării spațiului. Prin cartografiere, trasarea traseelor și integrarea narațiunilor grafice, această sinteză nu doar ilustrează forma și funcționalitatea spațiilor, ci și procesele sociale complexe care le transformă continuu.

Astfel, această abordare grafică poate deveni un instrument valoros de investigare a modului în care spațiile comune influențează formarea și consolidarea comunităților, dar și extinderea acestor concepte la nivel urban, evidențiind relevanța lor în contextul contemporan al planificării urbane.

Note

1. GEHL, Jan și SVARRE, Brigitte.Cum se studiază viața urbană. Editura Igloo, București, 2015, traducere în limba română realizată de Gugu Silvia.

2. HARDT, Michael și NEGRI, Antonio. Commonwealth. Editura Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, Londra, 2009.

3. INGELS, Bjarke (BIG). Yes Is More: An Archicomic on Architectural Evolution. Editura Taschen, 2009.

4. MVRDV, Ruby Ilka (Editor), Ruby Andreas (Editor). MVRDV Buildings. Editura nai010 publishers, 2016.

5. STAVRIDES, Stavros. Commons Spaces. The city as commons. Editura Zed Books, Londra, 2016.

6.https://mvrdv.com/

stack-magazine/2565/architecture-speaks-the-language-of-mvrdv, (ultima accesare 10.08.2024).

7.https://www.dezeen.com/2022/07/14/barcode-architects-big-sluishuis-housing-amsterdam-ijburg/, (ultima accesare 10.08.2024).

Surse imagini

Fig. 1: Cartografiere oameni staționați, strada Vimmelskaftet, Copenhaga, Jan Gehl, 1968, sursa: Gehl, Jan & Svarre, Brigitte, Cum se studiază viața urbană, Editura Igloo, București, 2015, traducere în limba română realizată de Gugu Silvia. P. 27.

Fig. 2: Trasare deplasări curtea complexului de locuințe Emaljehaven, Copenhaga, Ghel Arcitects, 2008, sursă: Gehl, Jan & Svarre, Brigitte, Cum se

studiază viața urbană, Editura Igloo, București, 2015, traducere în limba română realizată de Gugu Silvia. P. 28.

Fig. 3: Co-living design study, MVRDV, sursă: https://www.mvrdv.com/projects/1013/co-living-design-study (Ultima accessare 01.07.2024).

Fig. 4: Diagramă narativă, LEGO Towers, Copenhaga, BIG, sursă Imagine 4: INGELS, Bjarke (BIG). Yes Is More: An Archicomic on Architectural Evolution. Editura: Taschen, 2009. Pp. 118-119.

Fig. 5: Reprezentare axonometrică a utilizării spațiilor comunitare, Sluishuis Housing, Amsterdam, sursă: desen propriu din arhiva personală a autorului.