Schița de mână. Instrument de studiu și concepție în educația de arhitectură

Astăzi, având la îndemână posibilităţile practic nelimitate ale desenului pe calculator, reprezentările grafice de mână par să nu îşi mai găsească locul în proiectul de arhi­tectură. Sistemele digitale pot construi reprezentări foarte grăitoare mai rapid şi mai efi­cient decât cei mai buni graficieni, însă acestea servesc mai degrabă pentru prezentarea proiectelor finale. Pe de altă parte, desenul de mână, şi mai ales schiţele, sunt utilizate pe drumul adeseori lung şi anevoios care duce la un proiect final. Cristalizarea ideilor se poate face doar printr-un studiu care implică serii de explorări prin desen.

Utilizarea schiţelor de mână face parte din formarea studenţilor pentru profesia de arhitect, dar se poate remarca, totuşi, că mulţi dintre ei au astăzi dificultăţi în a integra acest tip de desen în activitatea din cadrul atelierului de arhitectură. Lucru surpinzător, poate, deoarece pentru arhitecţi, relaţia între concepţie şi desen este una foarte strânsă, desenul fiind modul în care ne exprimăm cel mai uşor. Atunci când vrem să explicăm ceva, primul impuls este acela de a lua un creion şi a trasa câteva linii, care vor putea clarifica mult mai rapid şi mai concis ceea ce dorim să transmitem, mai eficient decât daca ne-am exprima verbal. Vom explora în continuare modul prin care desenul de mână reprezintă o necesitate în ceea ce priveşte formaţia de arhitect şi rolul lui în învăţământul de arhitectură.

Schiţa de arhitectură - instrument de cercetare şi învăţare

Atunci când au de studiat un obiect de arhitectură, majoritatea studenţilor au tendinţa să privească sau să facă fotografii, ori, în cel mai bun caz, să reproducă planuri, sec­ţiuni, faţade ale acelei clădiri. Totuşi, prin aceste metode se poate face doar o observaţie obiectivă şi distantă a unei clădiri, fără a-i pătrunde subtilităţile şi a o înţelege. Schiţa de analiză este un vehicul important de observare, pentru că noi înţelegem un obiect pe care îl vedem la un nivel mai aprofundat atunci când îl desenăm. Spre deosebire de fotografie, desenul ne obligă la o implicare şi apropiere mai strânsă cu subiectul decât simpla declanşare a camerei foto.¹

O schiţă de studiu bună nu este neapărat una care are ca scop reprezentarea obiectului în detalii fotografice sau asemănare fidelă. Desenul se poate concentra asupra structurii și compoziției generale a clădirii, poate încerca să surprindă aspecte precum lumina, textura, componentele artistice sau anumite detalii de construcție. Ca atare, fiecare schiţă reprezintă un tip de analiză specifică asupra obiectului, ceea ce înseamnă că acest tip de desen este adesea o reducere a celor observate la unul sau mai multe dintre elementele sale intrinseci, principii sau calități.

Caietul de schiţe - depozitar de memorie

Tot ceea ce este absorbit şi înregistrat de mintea noastră se adaugă unei colecţii de idei depozitate în memorie; este un fel de bibliotecă pe care o putem consulta ori de câte ori apare o problematică. De aceea, cu cât am văzut, experimentat şi înmagazinat mai mult, cu atât mai multe puncte de referinţă vom avea, pentru a putea decide în ce direcţie putem porni atunci când avem de propus un răspuns propriu.

Caietul de schiţe poate deveni exact această anexă a memoriei. Un depozit de informaţie grafică păstrat pentru proiecte viitoare care poate fi explorat, revizitat sau reinterpretat cu diferite ocazii. Ne referim la propriile schiţe pentru că rememorarea este mult mai facilă pe baza unor desene personale, realizate la mâna liberă, fără a implica piesele tehnice utilizate în general pentru reprezentarea arhitecturală formală.

Constituirea unui caiet de schiţe este similar cu notiţele pe care le luăm atunci când citim o carte. Aceste „notiţe vizuale” reprezintă un mod propriu de a ne însuşi şi de a depozita ideile citite, trecute totuşi printr-un filtru propriu. La fel cum lectura este în general considerată semnificativă deoarece înzestrează cititorul cu o experiență sau o anumită perspectivă, la fel studiul unei clădiri rămâne consemnat printr-o schiţă rapidă, la care putem face apel la un moment ulterior.

Ceea ce se poate remarca este că această culegere de desene proprii se referă, desigur, la aspecte ale obiectului studiat, precum forma, proporţiile, ritmul, anumite detalii, structura şi materialitatea. Însă, pe lângă aceasta, fiecare schiţă din serie se adaugă, de asemenea, la un repertoriu tot mai mare de soluții și cunoștințe despre o paletă mai largă de aspecte ale proiectării de arhitectură care, acumulându-se, dezvoltă capacitatea de proiectare. Aşadar, desenele de analiză se referă atât la obiectul studiat în particular, dar şi la o serie de obiecte şi la studiul arhitecturii în general,² la conturarea unei baze de cunoştinţe indispensabile în educaţia de arhitectură. De aceea, este important ca, mai ales în timpul anilor studiu, tinerii arhitecţi să îşi construiască această proprie bază de date de specialitate la care să poată apela la începutul fiecărui proiect şi pe care să o completeze în mod constant.

Desenul - relaţia dintre analiză şi sinteză

Totuşi, simpla acumulare de date nu este suficientă în formarea arhitectului şi nici nu conduce neapărat la formularea unor ipoteze sau a unor răspunsuri proprii. Este necesar ca informaţiile acumulate să fie organizate şi sintetizate pentru a putea avea un rol în construirea unei viziuni arhitecturale proprii şi a unei poziţii critice de specialitate.

Actul fizic al desenului necesită o înţelegere profundă a vizibilului, o structurare a imaginilor şi înţelesurilor lor, astfel încât să se poată realiza transpunerea acestora într-o formă grafică, trecând prin percepţia individuală a lumii exterioare. Acest aspect este foarte important în context educaţional, având în vedere că cele mai multe greşeli care se remarcă în desenele studenţilor ţin de dificultăţi în înţelegerea obiectelor analizate.³ Este nevoie ca studenţii nu doar să producă aceste desene şi să le adauge unei colecţii, ci să o facă în mod conştient, analizând şi pătrunzând caracteristicile obiectului studiat prin desen. Scopul este de a descoperi şi înţelege aspecte ale arhitecturii clădirii, cum ar fi compoziția, forma, spațialitatea, materialitatea și detaliul. Deci scopul nu este desenul în sine, ci explicarea, traducerea unui obiect de arhitectură într-o formă grafică, care, în această etapă, nu este neapărat supusă rigorilor reprezentărilor tehnice.

Această etapă este esenţială, pentru că ea face trecerea de la analiza unor clădiri cu rol de martor, la imaginarea propriului proiect. Doar trecând printr-o înţelegere aprofundată a unor precedente şi explicându-şi lor înşişi caracteristicile studiate, studenţii pot ajunge să îşi formeze, în timp, o viziune arhitecturală personală, bazată pe sinteza propriilor studii.

Schiţa de arhitectură - instrument de gândire şi proiectare

În arhitectură, spre deosebire de artă, desenul nu este un scop în sine, ci un instrument. De aceea, în faza de concept a proiectului, el nu are nevoie să fie neapărat supus unor rigori stilistice sau estetice, ci să fie mai degrabă expresiv şi să aibă capacitatea de a reda intenţia arhitectului şi caracteristicile spaţiale ale obiectului de arhitectură.

Reprezentarea grafică este componenta esenţială a procesului de gândire, de construire a ideilor arhitecturale. Adeseori se crede că ideile în arhitectură se construiesc în minte şi că desenul este metoda de a le externaliza, nu de a ajuta la conturarea lor. Dar acest lucru este adevărat doar dacă ne referim la desenul de prezentare, care este, de fapt, ultima etapă a proiectării şi constituie varianta finală şi cea care ajunge la beneficiar.

De cele mai multe ori, însă, ideea arhitecturală nu vine în minte, cu ochii închişi şi apoi este pusă pe hârtie, ci desenul este utilizat tocmai pentru a conduce la aceasta. Este vorba de aşa-numita gândire cu creionul în mână. De aceea se poate considera că desenul şi mai ales schiţa la mâna liberă reprezintă instrumentul de bază în proiectare. Procesul începe de la trasarea câtorva linii, care stabilesc un punct de pornire şi baza pe care se va construi ulterior. Acestor linii li se adaugă apoi din ce în ce mai multe detalii, unele exploratorii, care conduc la variante succesive, suprapunând trăsături şi intenţii diferite. Odată ce s-a acumulat suficientă informaţie se revine la stadiul de rafinare a proiectului, prin eliminarea tuturor detaliilor considerate neesenţiale şi care încarcă ideea pe care dorim să o evidenţiem. În final, schiţele de concept care utilizează un limbaj grafic sim­plificat trebuie să conţină doar elementele esenţiale ale concepţiei arhitecturale ale autorului, generând ele însele un discurs clar şi concis, inteligibil atât de către studentul care l-a formulat, cât şi de alte persoane. Abia în urma acestui traseu, când ideea proiectului devine suficient de clară, se poate trece la reprezentarea grafică tehnică pentru prezentare. Dacă din acest parcurs lipsesc etape, rezultatul final nu va avea aceeaşi greutate, complexitate şi forţă.

Relaţia studenţilor cu desenul la mâna liberă

Pe parcursul anilor de activitate didactică în cadrul atelierului de proiectare, am observat că studenţii manifestă o anumită rigiditate în manipularea instrumentelor de desen. Modurile de reprezentare sunt rigide, mai degrabă tehnice, dar fără a avea totuşi o anumită rigoare a detaliilor. Lipsa exerciţiului de a desena la mâna liberă îi face să propună soluţii modeste din punct de vedere al complexităţii arhitecturale, nestudiate îndeajuns. Acest aspect se remarcă şi prin faptul că ei se exprimă referindu-se la spaţiile pe care le proiectează în termeni măsurabili (în metri/centimetri), fără a lua în considerare proporţii, rapoarte şi echilibrul în arhitectură. Din cauză că studenţii sar peste etapa schiţelor la mâna liberă (care au rolul de a sintetiza o idee, de a contura un proiect clar, concis care urmăreşte o intenţie arhitecturală spaţială, compoziţională etc.), de multe ori proporţiile sunt întâmplătoare, rezultate, spaţiile sunt anoste şi intenţia diluată.

De aceea cred că este necesar ca studenţii (mai ales cei din primii ani de studiu) să îşi dezvolte îndemânarea la desen. Să înveţe să se exprime liber prin mici schiţe rapide. Cu cât mâna se mişcă mai repede, mai imprecis, cu atât intenţia, adeseori aflată în subconştient, devine mai clară. Aici, intuiţia are o mai mare pondere decât raţiunea arhitecturală. Schiţa reprezintă, de fapt, modalitatea prin care îşi pot clarifica în primul rând lor înşişi intenţia unui proiect, găsind astfel mai uşor nu doar răspunsul la tema dată, dar şi modul prin care pot să prezinte către ceilalţi conceptul pe care îl conturează.

Traseul schiţei de concept

Având în vedere că proiectarea de arhitectură reprezintă o activitate creativă bazată pe explorare, aceasta se poate realiza mai ales prin intermediul desenului. Schiţa este o modalitate de a genera noi modele prin cicluri succesive de desene. Desi adeseori desenul este inteles doar ca o modalitate de exprimare a ideilor din imaginatie, el este un proces cu dubla orientare. Aceasta inseamna ca liniile pe care le trasam sunt alimentate de propriile noastre ganduri, dar in acelasi timp miscarea creionului pe hartie reprezinta un mijloc prin care ne putem construi ideile.⁴ Ideile în proiectare şi capacitatea de a desena sunt împletite şi se îmbunătăţesc împreună treptat. A fi un bun desenator influenţează şi imaginaţia, pentru că ceea ce îţi poți imagina are legătură cu ceea ce eşti capabil să desenezi – lucrul fără idei este imposibil. Acest lucru este confirmat de arhitecţii consacraţi, care experimentează prin desen şi recunosc că desenul este un mod de a pătrunde problemele de arhitectură şi că este imposibil să proiectăm fără desen. Norman Foster afirmă că „proiectarea este despre a ordona lucrurile şi aceasta se exprimă şi se explorează prin desen”⁵. Totodată, Renzo Piano susţine că desenul este modul prin care se poate ajunge la soluţia căutată :

„Nu poţi să înţelegi ceva decât dacă îl desenezi. Este o greşeală să crezi că acum înţeleg problema şi tot acum îi schiţez rezolvarea. Mai degrabă în timp ce desenezi, realizezi care este problema şi abia apoi poţi să o regândești şi să îi găseşti soluţia” ⁶

Arhitectul Glenn Murcutt afirma într-un interviu din 2002, anul în care a primit premiul Pritzker: „Când pierdem abilitatea de a desena, pierdem şi o parte din abilitatea noastră de a gândi.”⁷ Aşadar, desenul nu este doar urma creionului lăsată pe o foaie de hârtie, ci acesta reprezintă însăşi gândirea noastră.

Din acest punct de vedere este de menţionat şi componenta exploratorie a proiectării de arhitectură, care este constituită din succesiunea de încercări grafice, de schiţe la mâna liberă, care generează parcursul proiectului. Desenul schematic este atât bază pentru studiu, pentru găsirea unei idei, dar şi pentru dezvoltarea ei, prin conturarea unor etape de evoluţie.

Poate că o bună parte dintre studenţii la arhitectură sunt capabili să producă schițe, dar mulți dintre ei au dificultăţi în a înţelege cum să folosească schița ca parte integrantă a gândirii lor și a evoluției proiectului. În general, studenţii produc aceste schiţe pentru că li se solicită să le prezinte în cadrul atelierului, ca pe o obligaţie şcolară. Arareori se pune accent în procesul de învăţare pe schiţare în sine ca metodă didactică şi asta se reflectă în rezultatele de la atelier. Cred că încurajarea lucrului pe baza schiţelor, care să conducă la conturarea unor idei clare, mai la ales în fazele incipiente ale proiectelor reprezintă un lucru benefic pentru studenţi şi pentru formarea lor în domeniul arhitecturii.

Concluzii

În ultimele decenii, dispariţia desenului de mână a fost regretată de unii şi preţuită de alţii. În timp ce lipsa abilităţilor legate de desen la studenţii arhitecţi este privită cu compasiune şi criticată de generaţiile mai vechi, capacitatea de a schiţa la mâna liberă este considerată adeseori irelevantă pentru generaţiile formate în epoca proiectării computerizate.

Totuşi, caracterul natural şi organic al desenului de mână, împreună cu flexibilitatea lui îi oferă capacitatea de a exprima valoarea unică a unei idei arhitecturale. Acest mod de reprezentare fluid este foarte diferit de desenul tehnic, indiferent că ne referim la cel de mână, utilizând instrumente specifice, ori la cel asistat de calculator, care oferă o imagine mecanică, obiectivă şi uneori stereotipă. Cele două metode nu se exclud una pe cealaltă, ci ar trebui să lucreze împreună pentru conturarea unui proiect complet de arhitectură. Este important, aşadar, să încurajăm desenul de mână în cadrul atelierului de arhitectură, pe lângă reprezentările computerizate. Schiţarea, atât ca formă de studiu al exemplelor, cât şi în conturarea propriului demers arhitectural, rămâne, totuşi, o componentă esenţială în educaţia de arhitectură.

Note

1. EDWARDS, Brian. Understanding architecture through drawing. ed. A 2-a, Taylor & Francis, E-library, 2008, p. VII.

2. STEINØ, Nicolai, Architectural Drawing. Notation, Reflection, Communication II. Presentation, Process and Practice Across Design Disciplines. Universitatea Aalborg, Danemarca, 2018, p.131.

3. SOUSA SANTOS, Rafael.Sketching as a key instrument for design in architectural education. Architecture Image Studies. Vol. 1, nr. 1/2020, p. 136.

4. STEINØ, Nicolai. Architectural Drawing. Notation, Reflection, Communication snd Presentation. Process and Practice Across Design Disciplines. Universitatea Aalborg, Danemarca, 2018, p.129.

5.FOSTER, Norman apud. STEINØ, Nicolai. Architectural Drawing. Notation, Reflection, Communication II. Presentation, în Process and Practice Across Design Disciplines. Universitatea Aalborg, Danemarca, 2018, p.132.

6. PIANO, Renzo în ROBBINS, Edward. Why architetcs draw. MIT Press, 1997, p. 135.

7. FARRELY, Elisabeth, MURCUTT, Glenn, Murcutt şi arhitectura descoperirii –https://architectureau.com/articles/glenn-murcuttpritzker-architecture-prize-laureate-2002/, accesat la 20.08.2024.

Surse imagini

Fig. 1: Schiţă de studiu al proporţiilor Catedralei Sfânta Sofia din Istanbul, realizată de arhitectul Peter Märkli. Se poate observa cum volumetria complexă a clădirii este sintetizată evidenţiind registrele dominante, astfel încât se pot determina şi analiza foarte clar rapoartele dintre elementele

de compoziţie.

Sursa: https://drawingmatter.org/the-language-of-architecture-peter-marklis-system-of-proportion/

Fig. 2: Extrase din caietele de schițe ale lui Krier care înregistrează măsurătorile Catedralei Auxerre și excursii la Paris și Reims. Sursa: https://robkrier.de/Notizen_am_Rand.

Fig. 3: Glenn Murcutt, schiţele sale de la începutul proiectului pentru propriul studio. Sursa: Susan Rice, Sketching to learn learn to sketch, students’ ways of sketching in architectural designing, teză de doctorat, Universitatea din Sidney, 2008, p.22.