Formele geometrice de bază și modularitatea în schițele lui Louis Kahn

Prin intermediul exemplului lui Louis Kahn, textul de față își propune să evidențieze diversitatea scopurilor didactice pe care le implică studierea schițelor unui arhitect. Dintre acestea putem enumera: dezvoltarea gândirii critice, înțelegerea procesului creativ, însușirea unor tehnici de reprezentare sau stimularea imaginației. Analizând schițele, studenții pot învăța să evalueze deciziile în procesul de proiectare și să înțeleagă raționamentele din spatele alegerilor pe care un arhitect le-a făcut. Acestea oferă o privire asupra procesului de gândire al arhitectului, incluzând explorarea ideilor inițiale și modul în care acestea au evoluat. Analizarea schițelor unor proiecte celebre poate oferi lecții despre contextul cultural, istoric în care au fost realizate. Studiul desenelor permite studenților să își dezvolte propria creativitate, să experimenteze idei noi și, de asemenea, aceștia pot învăța diverse tehnici de reprezentare grafică, esențiale pentru comunicarea ideilor arhitecturale.

Louis Kahn este recunoscut pentru abordarea sa arhitecturală, în care geometria formelor de bază și modularea joacă un rol fundamental în definirea spațiului. În mod special, utilizarea formelor geometrice simple, precum pătratul, cercul, triunghiul și dreptunghiul, variațiile ordonate și ritmul acestor forme în cadrul unui proiect, sunt esențiale în înțelegerea filozofiei sale arhitecturale. Aceste principii pot fi observate clar atât în proiectele sale rezidențiale, cât și în cele de clădiri publice, unde Kahn explorează relația dintre elemente care definesc arhitectura, de la nivelul ansamblului și ajungând până la mobilier și modul în care acestea contribuie la formarea unei experiențe spațiale unitare și coerente.

Schiţele şi desenele arhitectului ne dezvăluie procesul creativ al acestuia, modul de gândire şi abordare, atunci când începea un nou proiect. Multe dintre schiţele lui sunt însoţite de adnotări şi explicaţii, făcând lesne de înţeles pe ce baze s-a dezvoltat o idee. Michael Merrill¹ este de părere că în cazul lui Louis Kahn, desenul înseamnă exprimarea modului de gândire pe hârtie. Acesta gândea prin intermediul schiţelor. Pentru a exemplifica importanța desenului în procesul creativ al arhitectului, putem menţiona proiectul Dominican Motherhouse, pentru care acesta a realizat în jur de 900 desene în cei aproximativ trei ani cât a durat procesul de gândire şi elaborare a proiectului şi, cu toate acestea, construcţia nu a fost realizată. Desenele lui Kahn „ne oferă o viziune privilegiată asupra proceselor sale de gândire; ele dezvăluie lucruri care se ascund în clădirile finalizate. Desenele tind să aducă teoria cu picioarele pe pământ. Ne vorbesc despre colaborare și alte lucruri despre care arhitecții vor să știe.” ²

În opinia lui Kahn, formele geometrice simple au o calitate atemporală, fiind expresii pure ale ordinii și frumuseții. Geometria pură, neafectată de ornamente sau complicații inutile, reflectă o simplitate care are puterea de a comunica direct cu esența umană. Această simplitate geometrică permite o experiență arhitecturală care transcende timpul și locul, stabilind un dialog între formă, materialitate și utilizator. Abordarea arhitecturală a lui Kahn a fost puternic influenţată de călătoriile în Africa și Europa. Acesta a vizitat prima oară obiective arhitecturale importante la vârsta de 28 de ani, însă abia la 50 de ani, în urma celei de a doua vizite în Egipt, Grecia şi Roma a fost impresionat şi inspirat de monumentalitatea ruinelor antice.³

Pornind tot de la ordinea, ritmul şi proporţiile arhitecturii antice, un alt aspect esențial în arhitectura lui Louis Kahn este modularea, care își găsește expresia nu doar la nivelul clădirii în sine, ci și în raportul dintre scara mobilierului și scara obiectului arhitectural. Această utilizare a modularității la nivel de design al mobilierului este evidentă în majo-ritatea proiectelor sale. Fiecare element de mobilier este conceput pentru a fi integrat în geometria de bază a clădirii. Golurile, ferestrele, ușile și chiar mobilierul de bază sunt toate amplasate în funcție de o grilă geometrică, creând un dialog între spațiu, structură și arhitectură. Această abordare permite o flexibilitate în utilizarea spațiului, dar menține o unitate vizua­­lă și a proporțiilor care este în concordanță cu viziunea arhitecturală a lui Kahn, conform căreia nimic nu este aleator, ci fiecare element este gândit raportat la întreg.

Vom ilustra aceste idei prin intermediul a două proiecte care nu au fost construite, dar care constituie un important material de studiu. Primul exemplu este casa Goldberg, proiectată în 1959, care îmbină mai multe dintre principiile lui Kahn, referitoare la relaţiile spaţiale care se creează între formele geometrice. Schiţele arhitectului pentru această casă ilustrează într-un mod foarte clar procesul de gândire şi de evoluţie a formei (fig. 1). Pătratul este forma de bază de la care Kahn a pornit, formă care constituie un laitmotiv în planimetria casei. Planul casei se încadrează într-un pătrat ale cărui colţuri au fost înlăturate. La fel se întâmplă şi cu centrul casei. Acesta este detaşat, generând o curte interioară, asemenea unei piaţete, înconjurată de o circulaţie care face legătura cu zonele anexă, precum băi sau spaţii de depozitare. Singura zonă care nu este separată în acest fel este camera de zi, care se găseşte în legătură directă atât cu curtea interioară, cât şi cu exteriorul. Deşi încăperile sunt autonome, acestea nu sunt izolate, planul fiind gândit în aşa fel încât să existe o relaţie între spaţii, generată de circulaţia propusă în jurul curţii interioare. Proiectul respectă concepțiile arhitectului referitoare la delimitarea şi marcarea clară a zonelor servite şi a celor servante. Spaţiile servante izolează şi delimitează încăperile de locuit care, apoi, se deschid către exteriorul clădirii. Prin introducerea diagonalelor, Kahn separă spaţii şi dă forţa planului, încadrându-l. În acelaşi timp planul capătă dinamism, spărgând perpendicularitatea compoziţiei. Deşi a pornit de la un pătrat, iar etapele în evoluţia planului ne duc cu gândul către o compoziţie simetrică, planul rezultat nu este simetric, fiecare încăpere fiind particularizată şi având o formă distinctă (fig. 2). Despre această casă autorul afirma că „există o voinţă pentru ca această casă să nu fie disciplinată într-o formă geometrică.”⁴ Prin dispunerea spatiilor interioare, locuinţa ilustrează într-un mod evident afirmația autorului referitoare la planul văzut ca o societate de camere: „Camerele relaționează între ele pentru a-și consolida propria natură unică.”⁵

Principiile lui Kahn sunt la fel de clare şi în cadrul proiectelor pentru clădiri publice. Dacă în cazul casei Goldberg s-a păstrat nu numai proiectul în sine, ci și o parte din schiţele generative, în următorul exemplu s-au păstrat perspectivele de mână ale arhitectului, care evidenţiază însă aceleaşi idei de bază. Biblioteca Universităţii Washington face parte tot din proiectele neconstruite, rezultând în urma unui concurs la care Kahn a participat în 1956, dar pe care nu l-a câştigat. Aceasta porneşte în plan de la o cruce, urmând ca în volum să se dezvolte piramidal. Planul este organizat prin intermediul unui grid ce are ca modul de bază un pătrat, care conferă totuşi o anumită fluiditate în organizarea spaţiului (fig. 3). Acest pătrat este preluat ulterior şi la nivelul faţadelor, generând un ritm foarte clar, vizibil în volumetria clădirii (fig. 4). Imaginea obţinută este foarte puternică, fiind rezultatul unei căutări a monumentalităţii, caracteristică multor proiecte de clădiri publice proiectate de Kahn. Monumentalitatea clădirilor arhitectului rezultă tocmai prin utilizarea formelor geometrice simple şi a compoziţiilor logice, atât la nivelul planurilor, cât şi la cel al faţadelor şi volumetriei.

Schiţele bibliotecii sunt elocvente pentru a ilustra faptul că Louis Kahn a susţinut ideea că arhitectura nu ar trebui să aibă o formă haotică sau întâmplătoare, ci mai degrabă să fie o manifestare clară a unor principii fundamentale. Astfel, prin utilizarea formelor geometrice simple, acesta a căutat să creeze spații care nu numai că funcționau eficient, dar care generau ordine și liniște.

Formele geometrice simple, precum pătratul, dreptunghiul, cercul și triunghiul, au fost centrale în gândirea arhitecturală a lui Kahn. Aceste forme reprezintă pentru el o ordine fundamentală, o claritate și o simplitate care stă la baza arhitecturii. Simplitatea geometrică nu este doar estetică, aceasta reflectă o structură rațională care facilitează organizarea spațiului și a materialelor, oferind în același timp o experiență vizuală și spațială profundă. Metodele sale de lucru care presupuneau perpetuarea unei for­­­­­me în cadrul procesului de proiectare, precum şi utilizarea gridului, conduc către ideea că spațiile pot fi organizate și proporționate în funcție de o grilă repetitivă sau un sistem modular. Această metodă permite o flexibilitate structurală și funcțională, fără a pier- de coerența estetică. Kahn utilizează acest principiu atât în detaliile la scară mică – cum ar fi dispunerea mobilierului – cât și în cadrul proiectelor, fie ele locuinţe sau clădiri publice.

Schiţele şi desenele lui Kahn ne amintesc faptul că „desenul arhitectural, considerat în mod corespunzător, este o practică profund întruchipată, nu așa cum este adesea înțeleasă, una pur vizuală.”⁶Modul în care Louis Kahn a reuşit să se exprime prin desen ar trebui să motiveze studenții și arhitecţii să dezvolte o înţelegere mai bogată şi mai cuprinzătoare a profesiei, pe măsură ce tehnicile de reprezentare în arhitectură evoluează.