Axonometrii. Puncte de vedere

Particularitățile tridimensionale și metoda de realizare relativ simplă, plasează axonometria în rândul instrumentelor de bază pentru inițierea în desenul de arhitectură. Poate fi însă, în exact aceeași măsură, subiectul unor elaborări complexe și sofisticate. Caracterizată de absența liniei orizontului, punctul de observaţie în axonometrie nu face parte din imagine. Aceasta instituie așa-numitul punct de vedere abstract, tehnic vorbind, situat în afara reprezentării. Axonometria nu include observatorul în scenă (cum se întâmplă în cazul perspectivei), fiind o imagine nerealistă în care mintea celui care privește are ocazia — nesperată, de a deține controlul rătăcind liber în spațiu. Indiferent de distanța la care se află, în acest tip de reprezentare obiectele au aceleași proporții, scară și valoare, și orice detaliu este în aceeași măsură vizibil/lizibil. Proiecția axonometrică nu redă distanța față de subiectul privitor ca în cazul perspectivei, ci adâncimea spațiului reprezentat.

În axonometrie, punctul de vedere omniscient cuprinde întregul cu toate detaliile vizibile simultan, într-o singură imagine.

Discutând comparativ punctele de vedere în cazul perspectivei liniare și în proiecția axonometrică, Yves-Alain Bois recurge la o analogie interesantă care sugerează, atât diferența dar și o anume filiație între cele două tipuri de imagini: perspectiva imobilizează privitorul cu forța de seducție a unei gorgone, în timp ce axonometria are calitatea zborului „calului Pegas izvorât din sângele Medusei.¹

În ultima vreme, deși este legată în mod intrinsec de lucrul la planșetă, sau cum mai este numit, desenul la teu și echer, axonometria a invadat spațiul digital aflându-se printre imaginile cele mai dorite și mai răspândite, nu doar în proiectele studențești ci și în paginile de prezentare ale profesioniștilor din arhitectură.

Asistăm practic la un soi de revival al axonometriei în cadrul unui peisaj care, spre deosebire de începutul secolului 20, este dominat de colaje întregi de arhive vizuale în care pot fi recunoscute axonometrii izometrice ce amintesc de studiile lui August Choisy (secționate, plonjante sau montante), axonometrii planare, ale căror efecte picturale trimit la realizările de mai demult ale arhitectului John Hejduk, sau axonometrii solide care fac legătura cu imagini publicate în anii ’60 de arhitectul american Kenneth Frampton, în toiul dezbaterilor critice cu privire la arhitectura modernă și evoluția acesteia în a doua jumătate a secolului 20.

Realizate digital și combinate în funcție de afinitățile autorilor, cu referințe din alte domenii — arte plastice, film, fotografie — producțiile axonometrice actuale nu par să aibă o preocupare vizavi de istoria și teoria arhitecturii. Frecvent se pot întâlni proiecții cavaliere, abstractizante, în proiecte în care materialitatea arhitecturii este esențială— sau dimpotrivă, pledoarii grafice în favoarea genius loci realizate cu axonometrii solide (de volum), un tip de axonometrie care nu demult era semnul unei poziții critice în relație cu mai sus amintitul concept.

Este prea devreme pentru a spune cu certitudine dacă, în maniera în care se lucrează astăzi imaginile axonometrice este vorba de ignorarea istoriei arhitecturii sau mai degrabă de un contra-curent în fața imaginilor digitale, creat cu dorința de a recupera prin orice mijloace, acea intenție primă a creației de arhitectură, minimalizată ca semnificație și redusă la simpla transmitere de informații, de ușurința cu care sunt create astăzi imaginile foto-realiste.

Oricare ar fi dintre variantele de mai sus, se poate observa atât în mediul academic în proiectele studențești dar și în practica de arhitectură în general, instalarea unui alt punct de vedere în axonometrie. O scurtă incursiune în istoria modernă a desenului axonometric, va fi necesară pentru a înțelege particularitățile istorice ale acestui tip de reprezentare și felul în care este practicat astăzi.

Avangardele sec.20

Perioada de glorie a axonometriei coincide cu Modernismul, fiind considerată, așa cum perspectiva la un punct de fugă a fost pentru perioada Renașterii, expresia majoră a ideilor inovatoare, manifestul însuși al arhitecturii moderne în materie de reprezentare.

Capacitatea de a conota simultan spațiul infinit, abstract și obiectivitatea raționamentului tehnic, a făcut ca reprezentarea axonometrică să fie pentru artiștii și arhitecții avangardei mediul ideal prin care și-au promovat ideile teoretice legate de descoperirea unui nou spațiu.

Anul 1923, odată cu expunerea la Paris și Weimar a primelor reprezentări axonometrice consemnate ca atare, marchează în istoria arhitecturii, recunoașterea axonometriei ca noua estetică a avangardei. Maison Particulière realizată de Theo van Doesburg și Cornelis van Eesteren, alături de imaginea în proiecția izometrică a biroului de la Weimar realizată de Walter Gropius (un cub transparent în care sunt evidențiate prin culoare elementele care definesc spațiul: mobilierul, covorul, luminile), sunt piesele axonometrice asimilate cu actul de naștere al „renașterii moderne a axonometriei”².

Este perioada în care, sub influența teoriei câmpului și psihanalizei, legile fizicii newtoniene vor trece în planul secund al preocupărilor multor artiști, alți factori instaurându-se și producând mutații profunde asupra modalităților de sugerare a spațiului arhitecturii. Se căuta ceva ce putea să înlocuiască spațiul matematizat cu spațiul psiho-fizic al timpurilor moderne ( aici putând fi inclusă și teozofia modernă), iar proiecția axonometrică avea toate calitățile pentru a răspunde acestor idealuri. Exhaustivă, cu putere de sintetizare și abstractizare, axonometria convine și ideilor legate de autonomia artei arhitecturii.

Eliberarea de greutatea zidului, transparența sau fascinația pentru bidimensionalitate, sunt toate idealuri parte a acestor noi filozofii.

Trebuie spus totuși că axonometria nu era o idee cu totul nouă. Auguste Choisy deja o utilizase apreciindu-i calitatea de a cuprinde într-o singură perspectivă sintetică, simultan, planurile, elevațiile și secțiunea aferente unui spațiu, păstrând dimensiunile reale ale tuturor elementelor. Este interesant că și în cazul lui Choisy opțiunea pentru axonometrie a fost expresia unui punct de vedere critic legat de perspectiva liniară, inadecvată discursului raționalist de care era preocupat. Avantajul recunoscut al axonometriei era faptul că nu se adresa simțului văzului ci rațiunii analitice. Atopică fiind, asigura izolarea obiectului față de context. Acesta, „eliberat de orice fundal narativ, putea fi supus „observației atente a cititorului pentru ceea ce reprezintă în sine³.

Spre deosebire de August Choisy arhitecții avangardei istorice atribuie modului de proiecție axonometrică un rol cu totul nou: conectarea cu noile filozofii și dimensiunea temporală a arhitecturii. Unele dintre axonometriile lui Theo van Doesburg, Construction de l’espace-temps 4, combină pragmatismul arhitecturii cu metafizica artei, titlul trimițând explicit la acest deziderat.

Axonometria a favorizat subiectele predilecte ale începutului secolului 20 printre care și tehnologia și standardizarea. Paradoxal însă, în cea de a doua jumătate a sec.20, reprezentare axonometrică reapare în discuțiile ale arhitecților, semnificând exact contrariul acestor idei^4. Este cazul unor arhitecți de notorietate ale căror opinii vor influența semnificativ arhitectura occidentală: Kenneth Frampton și conceptul despre tectonică și Peter Eisenman și ideea desprinderii arhitecturii de suportul material.

Dematerializarea arhitecturii: Peter Eisenman

În anii ’60 Peter Eisenman era preocupat de găsirea unui limbaj formal autonom în arhitectură. În contextul dezbaterilor teoretice postbelice, dominate printre altele și de eseul despre transparență semnat de Colin Rowe și Robert Slutsky, Peter Eisenman se poziționează critic față de această teorie și consideră să-și exprime opoziția față de interpretarea subiectivă a ordinii, așa cum era propusă și discutată de Colin Row, recurgând la studii axonometrice.⁵

La fel ca August Choisy în secolul 19, Eisenman este atent la potențialul analitic al axonometriei și o utilizează cu un alt scop: excluderea referințelor antropomorfice, izolare și abstragerea construcției față de mediu. Prin seria intitulată casele abstracte, înțelege să regăsească autonomia arhitecturii în mediul bidimensional al proiecției axonomtrice. Transparența redată prin distincția între liniile vizibile și invizibile vorbesc despre preocuparea sa pentru reversibilitatea lecturii în imaginile axonometrice, transparente, posibilitatea de a comuta de la percepția spațială/tridimensională la cea bidimensională.

Sensibilitate tectonică redată prin imaginea axonometrică: Keneth Frampton

Ceea ce era irelevant pentru Eisenman, anume: materialul, subiectul, sensibilitatea tectonică—, se regăsesc ca elemente esențiale în studiile lui Kenneth Frampton, angajat și el, în același context critic al anilor ’60, în căutarea unui limbaj formal al arhitecturii.

Spre deosebire de Peter Eisenman, Kenneth Frampton ignoră capacitatea axonometriei cu privire la reversibilitatea imaginii, blocând practic posibilitățile de manifestare ale acestei particularități. Axonometriile propuse de Frampton în diversele proiecte și studii, sunt întotdeauna axonometrii solide, de volum, care relatează prin anumite detalii despre prezența unui subiect, un ipotetic utilizator ( de ex.: redarea materialul pardoselii, a contextului vegetal/mineral). În astfel de reprezentări, grație modului de redare a sitului, a toposului, vegetației și drumurilor, devine lizibilă scara lucrurilor, care la Eisenman era o imposibilitate. Rezultatul este apariția punctului de vedere subiectiv alături de cel abstract. În deplin acord cu teoriile sale, revelarea interiorului arhitecturii într-o serie de axonometrii deschise, vorbesc despre tectonică și tipologie,

Conceptul tectonicii — cu alte cuvinte, considerearea relației dialectice skin-core (tectonica), sit și tipologie — presupune plasarea individului, a corpului uman, în centrul preocupărilor arhitecturii, iar tipul de reprezentare axonometrică pe care Kenneth Frampton îl adoptă vine să susțină acest gen de convingeri și la nivelul reprezentării.

Alegerea axonometriei solide este motivată de efectele sale de diminuare a calităților optice, contrar reprezentărilor axonometrice în care este posibilă reversibilitatea imaginii, comutarea de la percepția spațială la cea bidimensională. Axonometria la Kenneth Frampton face astfel loc calităților experiențiale ale reprezentării.⁶

Caracterul pictural al axonometriei: John Hejduk

John Hejduk adoptă axonometria manifestându-și la rândul său respingerea față de anacronismul și vechimea desenului în perspectivă, dar făcând referire cu precădere la utilizarea axonometriei ca instrument de educație în arhitectură. Hejduk reproșa pers­pectivei lipsa de obiectivitate și efectul scenografic.⁷

La fel ca ceilalți arhitecți amintiți, John Hejduk explorează calitățile reprezentării axonometrice pentru a dezvolta idei teoretice. O serie de desene cu axonometrii planare, unde fațada și planul acoperișului sunt singurele lucruri vizibile, arhitectul exprimă îndoiala cu privire la poziția privilegiată a punctului de vedere omniscient care i-a conferit forță și obiectivitate axonometriei. Efectele picturale, lectura reversibilă şi planeitatea absolută a sistemului de proiecţie la 45° sau 90°, sunt la Hejduk un mijloc prin care se poate comuta de la planeitate la tridimensionalitate, conferind iluzia spaţialităţii atât suprafeţei cât şi volumului. ⁸

Desenele lui John Hejduk sunt de altfel, un comentariu complex, sofisticat, al preocupărilor sale legate de posibilitatea reducerii spațiului la suprafață.

Către un punct de vedere narativ

Așa cum s-a văzut până aici, punctul de vedere pe care îl instituie reprezentarea axonometrică — fie că a fost vorba de un punct de vedere optic, abstract, omniscient sau experiențial— nu se referă doar la redarea spațiului ci la modul de gândire a acestuia.

În mediul digital confruntarea arhitectului cu spațiul nu se mai petrece în profunzimea suprafeței de hârtiei, a percepției și imaginației, ci în adâncimea ecranului conectat la rețeaua world wide. Gândirea spațială însăși se reorientează. Axonometria și ea suferă mutații și devine una dintre multiplele posibilități de a poziționa, fixa în relație cu observatorul modelul spațial elaborat cu ajutorul unui software.

În mediul de lucru digital arhitectului îi sunt mai la îndemână calitățile axonometriei legate de redarea adâncimii decât cele ce țin de percepție și reversibilitatea imaginii. Văzută ca spațiu adânc, axonometria digitală este astfel capabilă să sugereze cel mai bine narativitatea. ⁹

Predispoziția pentru explorarea adâncimii trebuie înțeleasă și în relație cu accesul facil la o serie de referințe culturale cu care ecranul este permanent conectat. Prelevate din „mass-media, practicile artistice și cultura populară”¹⁰ acestea sugerează/încurajează abandonarea punctului optic de vedere în favoarea celui narativ, altfel spus în favoarea acelei voci care, la fel ca în povestire, relatează despre spațiu. Axonometriile digitale trimit la arhitectură dar și la ceea ce se află dincolo de aceasta, depășind cadrul strict disciplinar și, nu de puține ori sunt apariții capabile să-l surprindă pe însuși autorul lor, transfigurat la rândul său în spectatorul care așteaptă, ca toți ceilalți, să fie sedus de imaginile la a căror producție a participat fără însă a le putea anticipa în totalitate.

Note

1. BOIS, Yves-Alain. Metamorphosis of axonometry. Daidalos 1981, 1. p.57.

2. BOIS, Yves-Alain. Op. cit. p. 42.

3. MANDOUL, Thierry. Entre raison et utopie. L’histoire de l’architecture d’Auguste Choisy. Mardaga Publisher,2005.

4. FARRAH, Sally. The Technology of Axonometry in 1960s Britain:Kenneth Frampton and Peter Eisenman. În: Joanna Merwood-Salisbury. Michael Dudding. Christopher McDonald (eds) Historiographies of Technology and architecture. SAHANZ, 2018. pp.174-87.

5. Studiile lui Eisenman sunt și o contrareacție la ideile des­pre pitoresc și arhitectură romantică (promovate de adepții curentului Townscape) din spațiul anglo-saxon, aspecte care transpar în lucrarea sa de doctorat The Formal Basis of Modern Architecture (1963).

6. PéREZ-GóMEZ, Alberto. Architecture as Drawing. Journal of Architectural Education.(1982) https://drawingmatter.org/architecture-as-drawing/.

7. MONEO, Rapfael. The work of John Hejduk or the passion to teach. Lotus 27.p.81.

8. Proiectul care înglobează aceste idei este Wall House II, construcție realizată trei decenii mai târziu(2001) față de conceptul inițial.

9. VRÂNCEANU, Alexandra. Lectura imaginii. În: Modele literare în narațiunea vizuală. Cum citim o poveste în imagini?. Cavallioti 2002. p.13.

10. STAN, Allen. John Hejduk’s Axonometric Degree Zero. https://drawingmatter.org/john-hejduks-axonometric-degree-zero/.

Surse imagini

Fig. 1: Jacques-Germain Soufflot, Ste.-Genevieve, 1813 axonometric (from Choisy), sursa: Kenneth Frampton. Studies in tectonic Culture: the poetics of constructions in nineteenth and twentieth century architecture. The MIT Press 1995.p.32.

Fig. 2: Izometrie cu biroul directorului la Bauhaus Weimar, Proiect: Walter Gropius / Desen: Herbert Bayer, 1923, sursa: https://bauhauskooperation.com/knowledge/the-bauhaus/works/architecture/isometric-rendering-of-the-directors-office-weimar.

Fig. 3: Construction in Space-Time II, 1924. Theo van Doesburg, sursa: https://www.museothyssen.org/en/art-science-synergies.

Fig. 4: House II Concept. Proiect:Peter Eisenman, sursa: https://eisenmanarchitects.com/House-II-1970.

Fig. 5: Axonometric for Wall House 1. 1968-1974. Proiect: John Hejduk, sursa: https://

www.cca.qc.ca/fr/recherche/details/collection/object/18018.

Fig. 6: Axonometrie solidă reprezentând: Secondary School (1964). Proiect: Alan Colquhoun and John Miller, sursa: Carapetian, Frampton, and Stephens (eds.), British Buildings, 91.

Fig. 7: Colaj. Fala Atelier. Sursa: Igloo 15 sept.202.

Fig. 8: A way to say Goodby. Proiect: Fala Atelier 2011, sursa: https://www.beta-architecture.com/a-way-to-say-goodbye-fala/.