Conversie în stil în spațiul francofon

Premisele cercetării

Țările cele mai dezvoltate au cunoscut, începând cu sfârșitul secolului al XX-lea, schimbări importante în evoluția industrială care au dus la pierderea sau externalizarea unor funcțiuni. Fondul construit creat pentru activitățile industriale avea deseori o calitate arhitecturala semnificativă din punct de vedere estetic și cultural. Fabricile fuseseră concepute în era industrializării, ca „obiecte urbane” de mare valoare, ce reflectau spiritul vremii, noi „temple sociale”, în viziunea lui Peter Behrens¹ .

Conservarea clădirilor a presupus atât o refuncționalizare cât și o interpretare stilistică în legătură cu reprezentativitatea intrinsecă a proiectelor inițiale. Este vorba, în general, de clădiri cu spații ample și valoare culturală importantă. Arhitecții ce au avut ocazia să intervină pe astfel de clădiri au realizat modificările într-un stil propriu, bazat pe o balanță critică între elementele vechi, care au fost considerate definitorii pentru păstrarea memoriei, și elemente noi, specifice curentelor culturale contemporane.

A apărut astfel exercițiul conversiei în stil, realizat prima dată la atelier după o idee originală a lui Dragoș Dordea din anul 2017, la acea vreme membru în echipa de îndrumare. Rezultatul unui astfel proiect prin care se împrumută stilul unei conversii în crearea unui nou edificiu, este un „hibrid stilistic” având o „nouă sensibilitate, o nouă etică și o nouă estetică”² . Dragoș Dordea propunea și ideea de a înlocui simpla gestionare a patrimoniului printr-un act de curatoriere a elementelor vechi de valoare folosind metafora muzeului, în care, prin relația dintre spațiu și obiecte, arhitectura căpăta noi ințelesuri.³

La 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei și participarea UAUIM la evenimentele acestei aniversări a fost reformulată tema conversiei în stil prin filtrul francofoniei. Studiile de caz alese s-au limitat la spațiul francofon sau la autori din această arie culturală. Aplicarea concluziilor stilistice din analiza conversiilor s-a realizat pe teritoriul francez, mai precis au fost refuncționalizate cu spații publice bunker-ele abandonate din cel de-al Doilea Război Mondial de pe malul Atlanticului.

Metoda de lucru

Metoda exercițiului conversiei în stil este structurată în doua faze. Prima fază, de cercetare, implică studierea unor clădiri de referință, date prin temă, în general proiecte de mare anvergură reprezentative pentru subiectul conversiei.

Importantă pentru înțelegerea proiectului este descifrarea contextelor sociale, culturale, economice, politice și istorice, ce au determinat, succesiv, apariția clădirii, perioada de glorie a edificiului, pierderea funcțiunii, abandonul, refuncționalizarea, atribuirea lucrării unor anumiți arhitecți, deseori prin concurs și, în final, realitatea actuală. Pentru aceasta analiză contextuală multi-criterială s-a propus realizarea unei linii a timpului care să cuprindă principalele evenimente care au influențat viața edificiului, care deseori se întinde pe mai multe secole și traversează momente importate din istorie: războaie, crize economice, schimbări de regim, mutații culturale și sociale.

Urmează apoi o etapă de înțelegere a proiectului de conversie, prin redesenarea planurilor, a secțiunilor și a fațadelor folosind un cod unic de culori: negru pentru elementele păstrate din clădirea inițială, galben pentru toate elementele la care s-a renunțat și roșu pentru intervențiile noi. Demersul are ca scop, în final, înțelegerea rațiunii pentru care anumite părți au fost păstrate și altele reconfigurate, într-un context stilistic. La finalul primei faze de analiză a fost formulată atitudinea stilistică desprinsă din studiile de caz, ca punct de pornire pentru cea de-a doua etapă. Drept sprijin pentru înțelegerea stilului au fost studiate și alte proiecte ale acelorași arhitecți, articole sau cărți despre modul de lucru al autorilor.

Dacă în exercițiile din anii precedenți stilul conversiei studiate era aplicat în crearea unor clădiri imaginare, în cazul tematicii francofone, ideile stilistice au fost aplicate pe obiecte de foarte mici dimensiuni, bunker-ele abandonate din Franța din cel de-al Doilea Război Mondial de pe malul Atlanticului.

Studiile de caz

Au fost alese prin temă drept studii de caz din spațiul francofon următoarele conversii: Dan Hanganu, Saint Denys du Plateau / Bibliothèque Monique-Corriveau, Québec (CA), 2013; Dominique Perrault, Poste du Louvre, Paris (FR) 2021; Dominique Perrault, “57 Metal”, Paris (FR) 2024; a2o architecten - AAC architecture, L’école maternelle et primaire, Beringen (BE) 2020; EM2N, Complexe de logement et de bureaux, Cham (CH) 2014; Vurpas Architectes, Réhabilitation et extension de l’ancien Moulin de la Sucrerie Blanche, Chalon-sur-Saône (FR), 2022; Jean Nouvel, Gasometer A, Viena (AU) 2001; Jean-Paul Philippon, La Piscine – Musée d’art et d’industrie, Roubaix (FR) 2001; PZP, Palatul și Tipografia Universul, București, (RO) 2016.

Odată cu alegerea studiilor de caz s-a observat că principiul conversiei vechilor edificii este abordat doar în țările dezvoltate care au cunoscut o puternică industrializare, apoi dispariția industriei. În multe țări francofone, cele din Africa spre exemplu, nu există preocuparea păstrării, transformării și reutilizării fondului construit. Motivele sunt multiple: evoluția istorică diferită, lipsa etapei inițiale de industrializare, calitatea fondului construit existent etc.

Spațiile industriale, având dimensiuni foarte ample, sunt transformate în general în spații multifuncționale cu caracter preponderent public. Există și o tipologie de conversie diferită ca premise, printre studiile de caz propuse, respectiv transformarea spațiului sacru în spațiu laic.

O concluzie adiacentă studiului a fost că zona francofonă nu se caracterizează printr-o anumită particularitate de stil, legătura cu Franța rămânând doar la nivelul de pretext pentru restrângerea ariei foarte largi de studiu reprezentată de conversiile contemporane.

Conversii în stil

Pentru realizarea conversiei în stil, tema de atelier a propus alegerea de către fiecare student a unui bunker de pe coasta Atlanticului din Franța. Bunker-ele sunt obiecte de mici dimensiuni, cu spații reduse, purtând conotațiile negative ale războiului. Dincolo de dificultatea împrumutării stilulului din conversiile studiate, studenții s-au confruntat și cu complexitatea subiectului schimbării funcțiunii în spații proiectate exclusiv cu utilitate militară. Pe de altă parte, peisajul natural în care află bunker-ele este de obicei idilic, în contrast cu semnificația sumbră a obiectului de arhitectură.

La baza conversiilor a stat cartea lui Paul Virilio, Bunker Archeology. În anii de după terminarea războiului plajele au rămas pustii, bunker-ele fiind obiecte ce aminteau de dezastrul conflictului armat. Această influență a memoriei a avut nevoie de o lungă perioadă de timp pentru a se atenua. Virilio a încercă sa le privească cu obiectivitate, realizând o repertoriere fotografică a obiectelor din beton, văzând posibilitatea creării unui vast muzeu în aer liber⁴ , deci intuind un anumit potențial public și turistic determinat evident și de poziționarea lor pe malul mării.

Conversiile au propus diferite funcțiuni publice, în general cu caracter turistic, de vizitare a bunker-elor, accentul fiind pus însă pe coerența aplicării principiilor stilistice determinate de analiza studiilor de caz. S-a încercat înțelegerea atmosferei din interiorul obiectelor masive din beton și mesajul ce poate fi transmis prin păstrarea sau convertirea impresiilor senzoriale din astfel de spații.

Concluzii

Cele mai importante faze ale studiului au evidențiat în primul rând efectul intercalării mai multor stiluri arhitecturale, foarte diferite, în contextul unor edificii a căror istorie se întinde pe mai multe secole. S-a descoperit, prin realizarea liniilor timpului, influența pe care o au marile evenimente ale istoriei asupra evoluției unei clădiri, din punct de vedere stilistic, funcțional și simbolic. Se poate observa cum clădirile își schimbă odată cu funcțiunea și semnificația pe care au avut-o inițial. Exercițiul oferă instrumentele unei posibile decodificări stilistice a unei intervenții de arhitectură și înțelegerea complexității determinărilor externe.

În final, intervențiile pe clădiri vechi nu produc o separare între vechi și nou, ci mai degrabă o echilibrare între elementele care, împreună, devin o nouă clădire, cu o identitate si o semnificație proprie. Relațiile complexe între elementele unei conversii sunt descrise de Martin Boesch: „Vechiul nu mai este un fundal anonim care să stea lângă «noua cutie roșie, strălucitoare». Acest clișeu repetat de atâtea ori, ca un gest automat, regândit în mod critic, a renunțat de fapt la o cunoaștere mai profundă a potențialului situației existente într-un proiect de conversie. Totuși, noul a devenit mai mult decât doar un obiect ciudat, suprapus peste o clădire existentă, ci a început să interacționeze cu noua structură, potențând-o și îmbogățind-o; scopul principal nu a mai fost să devină noul protagonistul proiectului, ci mai degrabă să se găsească un echilibru între vechi si nou. Și, poate, noul a devenit discret, tăcut, aproape invizibil, deși fundamental pentru calitatea proiectului.”⁵