Cercetarea ca proiect. Calea Moșilor vechi, București

Textul de față descrie o experiență pedagogică legată de primul proiect al anului 3, intitulat „Locurile Orașului I”¹ , a cărui temă cadru a urmărit în principal cercetarea orașului și a locurilor sale publice, oferind atelierelor trei abordări didactice alternative, prin care proporția dintre componenta de cercetare (observație / lectură / analiză) și cea de intervenție putea fi diferită în funcție de strategia de îndrumare. Urmând o filosofie didactică dezbătută și agreată pentru proiectele de atelier aferente primilor ani, tema cadru nu oferea un amplasament sau o funcțiune concrete, fiecare atelier intenționând să propună un subiect de studiu respectând însă aceste date.

Tema

Pornind de la aceste premise, atelierul nostru a propus o arie de studiu extinsă, având ca axă de referință Calea Moșilor Vechi. Alegerea acestui areal a avut ca scop pregătirea proiectul următor (un centru de arhitectură care avea amplasamentul în insula urbană a Bisericii Sf. Gheorghe Vechi), cu intenția de a contura în detaliu cadrul urban extins în care este amplasat acest punct de referință. Prin tema de atelier nu au fost oferite nici amplasamente precise, nici funcțiuni sau tipuri de intervenții, urmărind realizarea unei cercetări colective cât mai complexe și complete a zonei propuse.

Metoda

Procesul didactic a urmărit dilatarea componentei de cercetare, care a fost nu doar pregătire ci chiar substanța proiectului. Pentru atelierul nostru, locul și cercetarea acestuia sunt resursa esențială a proiectelor; de aceea acordarea fină a felului în care se construiește ”analiza” pentru a ajuta cât mai mult la descifrarea fiecărei situații propuse spre studiu, testarea posibilelor potențialități și surprinderea diferitelor moduri de percepție personale, devin foarte importante. Încercăm să pregătim sistematic procesul de analiză astfel încât să alegem instrumentele, modul de lucru, tipul de lectură, modul de reprezentare cele mai potivite. Încercăm totodată să urmărim atât un rezultat colectiv (care să adune laolaltă în mod sistematic toate aspectele legate de un amplasament), dar și să stimulăm percepții personale care conduc la descoperiri surprinzătoare. În cazul proiectului de față componenta de cercetare a constituit în sine proiectul, atât problematica adresată cât și amplasamentele intervențiilor rezultând din proces.

Studiul insulei urbane „Moșilor vechi” a avut ca scop identificarea valențelor patrimoniului urban specific Bucureștiului antebelic, precum și creionarea unor strategii sau atitudini de ameliorare și revitalizare a unui fragment de oraș, prin dimensiunea sa publică.

Procesul a început prin definierea unor întrebări de cercetare care au condus la identificarea unor categorii de probleme către care s-au orientat ulterior intervențiile propuse: Care sunt locurile cu valență publică din zona studiată?; Care sunt trăsăturile care definesc caracterul public și care este funcția și semnificația lor?; Cum aceste trăsături s-au păstrat / alterat / transformat / distrus și cum putem păstra / accentua / trasforma / ameliora acest caracter?; Cine și cum folosește aceste locuri (accesibilitate, adresabilitate, memorie, percepție, etc.)?

Pentru a fundamenta răspunsul la aceste întrebări am utilizat moduri diferite de analiză care au inclus (fără a se limita la) următoarele criterii: analiza istorică și de patrimoniu, fond construit vs. neconstruit, configurații de fronturi și mase construite, analiza circulațiilor și fluxurilor, perspective și direcții de percepție, vizibilitate, detalii urbane și elemente specifice zonei, public vs. privat, accesibilități (planuri de tip Nolli caracteristice) etc. Totodată am dezbătut moduri diferite de lectură (tipologică, a straturilor, prin fragmente urbane, prin semnificație). Chiar dacă pentru început acestea au fost căutările generale, am urmărit să găsim elementul de particularitate care să ghideze spre un subiect de cercetare restrâns. Am urmărit să dezvoltăm fiecare subiect în mod adecvat atât conceptual cât și la nivel de reprezentare, să stabilim conexiuni și ramificații și ulterior să recompunem aceste teme de cercetare într-un tablou complex.

Procesul

Explorarea spațiului public, exterior și interior deopotrivă, presupune o reflecție asupra modului în care trăim împreună în spațiul orașului, a felului în care arhitectura este capabilă să adune, dar și a modului în care ea se expune și este percepută. Orașul, aflat într-o transformare continuă, este o sumă de straturi ale momentelor urbane ce s-au succedat în devenirea lui, straturi ce coexistă, deseori fără o delimitare precisă, alăturate, suprapuse, sau chiar contradictorii. Cercetarea a presupus explorarea de relații între diferitele fragmente, căutarea și înțelegerea principiilor de (re)asamblare a existentului, și a evitat impunerea autistă a noului.

În urma identificării și cartării locurilor cu valență publică și a cercetării trăsăturilor lor, care definesc caracterul public al zonei, au fost identificate patru componente care conlucrează pentru definirea acestui caracter în arealul studiat:

a. goluri

b. limite

c. memorie

d. fluxuri

Strategiile de intervenție au urmărit recuperarea patrimoniului construit, reconfigurarea spațiului public disfuncțional existent, activarea spațiilor abandonate, ameliorarea mobilității și activarea memoriei.

Goluri : nuclee - Recuperarea curții bisericii.²

Studiul a pornit de la recunoașterea bisericilor ca nuclee de dezvoltare în jurul cărora s-a configurat țesutul construit bucureștean și ca puncte fixe structurante în evoluția orașului. În funcție de poziția lor în structura urbană, au fost identificate două categorii spațiale cu caracteristici diferite: modelul introvertit – „biserica în curte”, situată de cele mai multe ori în interiorul insulei urbane și modelul extrovertit – „biserica în piață”, situată la intersecția insulelor urbane, în spațiul generat de intersecția a cel puțin două străzi care oferă fronturi ce se deschid spre ea. Aceste nuclee în jurul cărora s-au coagulat parohiile sunt în prezent goluri urbane destructurate, reziduale. Metoda propusă pentru recuperarea acestor locuri urmărește păstrarea și punerea în valoare a caracterului lor diferit (introvertit / extrovertit) prin aceleași patru paliere de intervenție: relația cu orașul (permeabilizarea limitei la stradă), reconfigurarea spațiului înconjurător (luarea în considerare a axelor generatoare, a direcțiilor de percepție, a parcursului ritualic etc.), reconfigurarea limitelor și activarea lor (reconfigurarea acceselor clădirilor limitrofe, orientarea spațiilor, materialități), creearea unei atmosfere specifice (alegerea adecvată a materialelor, texturilor, vegetația). (fig. 1)

Goluri : spații abandonate – Reconfigurarea camerelor urbane³

Cercetarea a vizat recuperarea spațiilor abandonate din interiorul insulelor urbane printr-un scenariu cu resurse limitate dar care mizează pe transformarea lor în spații active atât la nivel comunitar dar și viabile economic. Studiul pornește de la cartarea spațiilor abandonate și propune o viziune deschisă evoluției. Utilizarea curentă a acestor spații este aceea de parcări abuzive sau parcări private neamenajate, pentru care se propune o viziune temporară alternativă de utilizare, care însă nu anulează posibilitatea lor de evoluție ulterioară. Scenariul este acela de configurare a unor camere urbane cu roluri diferite (camera grădină, camera de sport, camera de film, camera de joacă etc.) folosind resurse și intervenții minime, și urmărește atât ameliorarea imaginii urbane, cât și activarea potențialului lor public și comunitar (fig. 2).

Limite: bariere – Refacerea conexiunii între fragmentele de centru istoric, de o parte și de alta a bulevardului Ion Brătianu⁴

Cercetarea pornește de la observarea faptului că bulevardul Ion Brătianu acționează în prezent ca o barieră ce separă Centrul Istoric în două fragmente cu caractere și dinamici complet diferite. Refacerea acestei conexiuni este o strategie importantă în revitalizarea zonei și studiul a vizat reconfigurarea pasajului subteran, corelarea traseelor pietonale și nodurilor de transport public între cele două laturi ale bulevardului, analiza profilului trasversal din perspectiva caracterului limitelor, al iluminatului stradal, al vegetației, al locurilor de repaus, etc.

Limite: rupturi – Recuperarea spatelui de bloc, B-dul Corneliu Coposu⁵

Spațiile vag definite din spatele blocurilor sunt consecința unor rupturi la nivelul țesutului urban ca urmare a placării bulevardelor în perioada socialistă. Invadate de mașini, fără nicio comunicare cu parterul blocurilor și complet indiferente la fragmentele de țesut învecinate, aceste locuri au un important rol de mediere și potențial public. Situația urbană studiată urmărește permeabilizarea către bulevardul Coposu, reconfigurarea spațiului din punct de vedere al treseelor, limitelor, vegetației, pavimentului, pornind de la fragmentele construite premoderne, ordonarea și legarea acestora într-un ansamblu coerent prin paviment, direcții, texturi, ce corespund tronsoanelor blocurilor și se extind până la bulevard. S-a urmărit punerea în valoare a clădirii Electrecord prin propunerea unei curți de acces care îmbină nevoia unei delimitări cu cea a unei zone verzi ample. (fig. 3)

Memorie: prezențe și absențe – Recuperarea ruinei, Hanul Evreilor și Sinagoga Veche, activarea rondului Stelea Spătaru⁶

Cercetarea abordează o dublă ipostază: memoria prin prezență și absență, spațiul public ca formă construită sau neconstruită. Este vorba de arealul adiacent Căii Moșilor care cuprinde Sinagoga Beth Hamidas și Hanul Evreilor, aflate într-o stare avansată de degradare, dar și rondul bisericii dispărute Stelea Spătaru. Sinagoga Beth Hamidas și Hanul Evreilor nu mai există decât pentru cunoscători, fiind ascunse în spatele unor garduri înalte. Ele oferă o resursă valoroasă de revitalizare prin recuperare și reintegrare în țesutul construit, dar și de transformare în spații ale memoriei ce devin repere ale zonei. Cercetarea propune restaurarea hanului și completarea ansamblului printr-o intervenție construită care urmărește să completeze atent frontul la stradă și să răspundă totodată proximității „ruinei” Sinagogii. În scenariul propus, volumul construit adăpostește un centru de studii iudaice cu spații de cazare dispuse în volumul vertical, un mix funcțional de spații publice și locuire specific ariei de studiu. Cercetarea a urmărit să surprindă și să pună în valoare calitățile spațiale oferite de situația urbană particulară aleasă: profunzimea țesutului, discontinuitatea frontului, problematica ruinei, dar și activarea memoriei în spațiul public pornind de la un martor demult dispărut. (fig. 4)

Fluxuri: circulații, trasee, secvențe – Reconsiderarea mobilității și recuperarea caracterului Căii Moșilor⁷

Cercetarea imaginează o strategie alternativă de transport la nivelul întregii arii de studiu, pornind de la identificarea principalelor disfuncții (în principal generate de circulația auto), dar și valori (tramvaiul cu cai fiind un element mnemonic prezent încă din 1872). Se propune: regândirea mobilității pe Calea Moșilor cu valorificarea traseului tramvaiului, ca mijloc principal de transport, împreună cu restricționarea circulației auto între anumite intervale orare; imaginarea unei rețele alternative de trasee de biciclete pe străzile care intersectează Calea Moșilor și pe bulevardele limitrofe ariei de studiu, conectând astfel miezul zonei cu traseele de transport principale; reconfigurarea profilului stradal al Căii Moșilor în vederea conectării spațiului exterior al străzii cu funcțiunile comerciale și publice adiacente; utilizarea unor materiale și texturi cu semnificație (pavajul de piatră cubică); inserarea de elemente de reconfigurare a traseelor și de repaos (locuri de stat, stații de tramvai), de signalistică urbană și vegetație în conceperea unui design unitar.

Câteva idei la final

Având în vedere prioritizarea componentei de cercetare, abordările au vizat identificarea unor categorii de problematici care grupează situații recurente, într-o privire la scara globală. S-a încercat identificarea principiilor de intervenție cu caracter de generalitate, dar și a elementelor de particularitate, într-o pendulare permanentă între ansamblu și situație. Toate cercetările au încercat să se aproprie de un grad de detaliere cât mai mare, identificarea pieselor și scărilor de reprezentare adecvate fiind în sine o parte importantă a deciziilor legate de proces.

Având în vedere lipsa de predictibilitate în anticiparea rezultatelor în toate etapele proiectului, procesul a generat un parcurs colaborativ real, la nivel de grupă dar și de îndrumare, și a antrenat importante abilități de negociere și asumare.

Exercițiul a oferit, nu în ultimul rând, prilejul conștientizării importanței observației, desenului și cercetării ca formă de cunoaștere în procesul de concepție, demontând și depășind clivajul recurent între etapa de analiză și cea de proiectare.