Arhitectură pentru comunitate. Experiențe recente

Introducere

Societatea contemporană, marcată de dezvoltarea fără precedent a rețelelor virtuale de socializare și de efectele pandemiei de COVID-19, solicită răspunsuri diferite în materie de arhitectură cu valențe comunitare. Doi ani în care a fost exersată retragerea, izolarea, capacitatea individului de a se întoarce spre sine și de a accepta limitele impuse de distanțarea socială, în care cuvântul cheie a fost siguranța, au avut un impact semnificativ asupra vieții comunităților. Cum capacitatea de adaptare este esențială pentru supraviețuire, individul a găsit modalitați de a face față acestui stres al izolării, comunicarea virtuală fiind una dintre acestea. Platformele digitale au asigurat, într-un mod suprinzător, continuarea activităților atât în sistemul de învățământ cât și la serviciu, casa, căminul devenind acel loc care, expandat brusc și obligat, a fost suport pentru tot ce altă dată se petrecea în afara limitelor sale^{1 2} . Cu siguranță, evoluția în materie de tehnici de comunicare a constituit suportul esențial în parcurgerea acestei etape fără precedent recent, asigurând, pentru supraviețuire, suportul social la nivel de individ și comunitate³ .

Încă de la începuturile anilor ٢٠٠٠ studiile remarcau un paradox: faptul că internetul reprezintă o importantă sursă pentru dezvoltarea capitalului social⁴ în special la nivel extins, de comunitate extinsă, dincolo de limitări genografice sau fizice dar, în același timp, este asociat cu o scădere a capitalului social, relațiile dezvoltându-se mai ales cu persoane aflate la distanță. Pandemia de COVID-19, ca orice situație de criză, a arătat că platformele de comunicare digitale au fost utilizate inclusiv pentru comunicarea cu cei apropiați⁵ .

În gândirea unei arhitecturi contemporane pentru comunitate, este importantă luarea în considerare ale acestor realități și suprapunerea lor peste participarea civică. Pot fi identificate două tipuri de participare⁶ : nominală, care se referă la a fi un simplu membru ce participă la evenimentele comunității – și activă, care presupune asumarea unui rol și investirea în activitățile comunității respective. Participanții activi sunt în general persoanele care au mai mult timp liber sau, poate, o empatie și un simț civic peste medie. În conceperea unei arhitecturi pentru comunitate în gândirea unui centru comunitar, contactul direct cu participanții activi ai comunității este important. Intervievarea participanților despre viața comunității este un prim pas în extragerea și consemnarea dorințelor, gândurilor, valorilor și pasiunilor pe care le au în comun⁷ .

Cu timpul, s-au dezvoltat strategii eficiente de conectare a comunităților care permit membrilor acestora să fie parte activă și să se bucure de oportunități pe planuri diverse, economic, social, educațional, cultural. Prezentul este dovada vie că strategiile digitale cresc importanța rolului comunității. Se pune accentul pe a fi conectat⁸ .

Întorcându-ne la arhitectură, cel mai interesant și complex exercițiu de arhitectură destinată comunității este un centru comunitar⁹ . În prezent, în România programul de centru comunitar este aproape inexistent. Societatea actuală este încă supusă consumerismului și spectaculizării, clătinând valorile intrinseci ale comunităților care o alcătuiesc¹⁰ . Arhitectura preia de cele mai multe ori aceste tendințe, devenind comercială. Pe de o parte, comunitățile sunt rarefiate și de multe ori gregare, participarea comunitară este cvasi-inexistentă. Pe de altă parte, în cazul în care arhitectura reușește să stimuleze participarea, aceasta este făcută de multe ori intuitiv, fără strategii sau politici sociale structurate. Rezultatele sunt doar parțiale și de multe ori nemulțumitoare, fie că e vorba de arhitect sau de membrii comunității. Comunitățile gregare reflectă o arhitectură gregară.

Astfel, necesitatea unor clădiri publice care să ofere oportunități reale, de calitate, interacțiunii membrilor unor comunități specifice (de vârstă, gen, etnie, interese, valori și preocupări comune) catalizează cercetări aplicate, de interes pentru societatea actuală, în cadrul proiectelor de diplomă la Facultatea de Arhitectură. Având un doctorat pe subiectul Arhitectura comunității – repere interdisciplinare pentru societatea urbană contemporană (2014) am insuflat studenților îndrumați la diplomă și disertație interesul și pasiunea pentru cum arhitectura – într-o lume a digitalului și după experiența pandemiei de COVID-19 – poate stimula astăzi spiritul comunitar și poate cataliza comunicarea directă și nemijlocită, participarea fizică.

Scop și obiective

Lucrarea de față își propune să evidențieze aplicarea practică a unor principii teoretice de arhitectură destinată comunității, dezvoltate de autor în cadrul lucrării de doctorat și în alte cercetări precedente, evidențiind modalitatea de îndrumare personală în cadrul proiectelor de diplomă și disertație coordonate în anul universitar ٢٠٢٢-٢٠٢٣ și perspective de implementare ale acestor proiecte în viața comunităților.

Materiale și metode

Într-o abordare cu valențe interdisciplinare sunt utilizate metode de tip review narativ (pentru explicarea cadrului teoretic specific arhitecturii comunității și a modelului de arhitectură participativă utilizat), cercetare prin proiect (în coordonarea celor șapte proiecte de diplomă și disertație) și studii de caz (analiza celor șapte proiecte de diplomă și disertație îndrumate).

Generarea proiectelor de diplomă și disertație reprezintă o muncă de echipă, studenți și îndrumător. Rolul îndrumătorului este esențial, din punctul personal de vedere al autorului; este important ca, la un proiect de o astfel de complexitate cum este diploma, îndrumătorul să aibă competențe și abilități profesionale și didactice specifice pe subiectul de diplomă ales de student. Arhitectura destinată comunității necesită expertiză și deschidere interdisciplinară, iar un doctorat în acest sens reprezintă un start important. De asemenea, îndrumătorul va stabili bornele temporale de faze determinante în realizarea proiectului, va oferi informații necesare sub formă de prezentări și bibliografie, va realiza un grafic de lucru care implică un set de corecturi pe fiecare obiectiv specific definit în realizarea fiecărui proiect în parte, va stabili evaluari parțiale și, la final, simulări de susținere. Experiența îndrumării atât a disertației cât și a proiectului de diplomă oferă cadrului didactic posibilitatea cumpănirii unui echilibru optim între cercetarea teoretică și cercetarea prin design, aplicată, cu un rezultat integrat, consistent pe ambele paliere.

Cele șapte proiecte de diplomă (sesiunea iulie 2023) și disertație (sesiunea aprilie 2023) cu teme de arhitectură pentru comunitate, care au oferit suportul unei cercetări aplicate prin proiect¹¹ , sunt:

1.1 MINA DE CULTURĂ. Centru comunitar socio-cultural, Petroșani. Proiect de diplomă, iulie 2023 – st. arh. Irina Corduneanu (fig. 1, 2, 3)

1.2 DESPRE O ARHITECTURĂ A COMUNITĂȚII – conturarea unei identități contemporane pentru fostele zone industriale. Lucrare de disertație, aprilie 2023 – st. arh. Irina Corduneanu

2.1 TAB. Incubator cultural. Conversia Tăbăcăriei Bucovăț, Dolj. Proiect de diplomă, iulie 2023 – st. arh. Cristina-Georgiana Fotescu (fig. 4, 5, 6)

2.2 REACTIVAREA FOSTELOR SPAȚII INDUSTRIALE ÎN CONTEXTUL SOCIO-CULTURAL CONTEMPORAN – factor de sustenabilitate pentru comunitate. Lucrare de disertație, aprilie 2023 – st. arh. Cristina-Georgiana Fotescu

3.1 ETHOS(m)ART. Centru socio-cultural de artă și știință pentru tineri, Parcul Luigi Cazzavillan, București. Proiect de diplomă, iulie 2023 – st. arh. Alina Alexandra Iancu (fig. 7, 8, 9)

3.2 CENTRE COMUNITARE SOCIO-CULTURALE DEDICATE TINERILOR – răspunsul arhitecturii pentru societatea urbană contemporană. Lucrare de disertație, aprilie 2023 – st. arh. Alina Alexandra Iancu

4.1 WAVE. Centru comunitar pentru tineret, Constanța. Proiect de diplomă, iulie 2023 – st. arh. Maria Ispas (fig. 10, 11, 12);

4.2 ARHITECTURA CENTRELOR COMUNITARE CA SUPORT ÎN DEZVOLTAREA ARMONIOASĂ A GENERAȚIILOR TINERE – de la spațiul individual la spațiul de lucru în comun și socializare. Lucrare de disertație, aprilie 2023 – st. arh. Maria Ispas

5.1 (in)KÜLTÜR. Centru socio-cultural destinat comunității turco-tătare, Constanța. Proiect de diplomă, iulie 2023 – st. arh. Melis Musa (fig. 13, 14, 15);

5.2 DISCURSURI ARHITECTURALE CONTEMPORANE ÎN CONTEXT INTERETNIC – cultura turco-tătară ca factor de sustenabilitate pentru regiunea Dobrogei. Lucrare de disertație, aprilie 2023 – st. arh. Melis Musa;

6.1 REintegrate. [HER]a Garden. Centru multifuncțional de servicii integrate pentru combaterea si prevenirea violenței domestice, Ferentari, București. Proiect de diplomă, iulie 2023 – st. arh. Maria Antoaneta Smarandache (fig. 16, 17, 18);

6.2 ARHITECTURA CA SUPORT ÎN COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE – de la adăpost, la centre de servicii integrate, prevenție, recuperare și reintegrare socială. Lucrare de disertație, aprilie 2023 – st. arh. Maria Antoaneta Smarandache;

7.1 CO-Z. Centru studențesc, co-locuire, co-învățare – Parcul Carol, București. Proiect de diplomă, iulie 2023 – st. arh. Florentina Mihaela Trandafir (fig. 19, 20, 21);

7.2 ARHITECTURA CAMPUSURILOR UNIVERSITARE ASTĂZI – conturarea identității unei comunități în continuă schimbare. Lucrare de disertație, aprilie 2023 – st. arh. Florentina Mihaela Trandafir.

Rezultate

Conceptul de arhitectură pentru comunitate / cu valențe comunitare se definește interdisciplinar. Pentru a funcționa, arhitectura destinată comunității se generează, într-un demers co-creativ¹² , participativ¹³ împreună cu membrii comunității și cu specialiști din domenii conexe precum: psihologi, sociologi, antropologi, medici, biologi, urbaniști, designeri, urbaniști, peisagiști. Proiectele de diplomă cer exerciții complexe¹⁴ , astfel că un centru comunitar poate constitui un suport optim pentru finalizarea studiilor la Facultatea de Arhitectură. Cele șapte proiecte îndrumate oferă șapte exerciții diferite care pornesc de la locul ales, comunitatea căreia se adresează, de la contextul socio-cultural, etnic și urbanistic și sunt rezultatul unei analize multicriteriale complexe.

O arhitectura contemporană pentru comunitate este deschisă, flexibilă, adaptabilă, transformabilă, evolutivă. Societatea actuală este într-o permanentă schimbare, iar arhitectura se adaptează acestor schimbări prin componenta spațiului multifuncțional flexibil, adaptabil. În cadrul centrelor comunitare contemporane, multifuncționalitatea poate fi întâlnită în trei ipostaze: comasare-concomitență, polivalență-adaptabilitate și multifuncționalitate hibridă¹⁵ . Multifuncționalitatea hibridă reprezintă poate soluția optimă care asigură un balans echilibrat între tradiție, memorie și modernitate și pentru nevoile tuturor categoriilor de vârstă. În urma discuțiilor în cadrul corecturilor, pentru toate cele șapte proiecte de diplomă s-a ales această formulă hibridă de multifuncționalitate, existând atât spații cu destinație funcțională dedicată, cât și săli multifuncționale, polivalente, experimentale.

Arhitectura pentru comunitate are un caracter interactiv, ce stimulează sentimentul de apartenență. În contextul evoluției tehnologiei informației și a comunicării digitale, interactivitatea este una dintre trăsăturile de bază care generează atractivitate pentru utilizatori¹⁶ . Într-un centru comunitar, spațiile trebuie să fie ingenioase, să catalizeze dialog, să surprindă. Spațiile interactive stimulează apartenența la un Loc. Toate cele șapte proiecte sunt fundamentate, în cadrul lucrării de disertație, pe nevoile membrilor comunității, fiind realizate chestionare calitative atât cu membrii comunității cât și cu specialiști din domenii conexe. De asemenea, au fost fundamentate scenarii în care membrii comunității pot fi implicați în generarea anumitor spații, în scenarii diverse de funcționare (TAB, CO-Z, (in)KÜLTÜR) tocmai pentru a stimula sentimentul de apartenență și de apropriere.

Arhitectura centrelor comunitare menține comunitatea și comunitatea este factor regenerator pentru arhitectură. Există o certă interdependență între comunitate și arhitectura pe care și-o apropriază¹⁷ . Un centru comunitar oferă acel Loc, în sens fenomenologic, de întâlnire directă, nemijlocită pentru membrii unei comunități, aproprierea și participarea acestora făcând ca arhitectura să trăiască. Un caz interesant este reutilizarea unor clădiri existente în scop comunitar prin conversie¹⁸ așa cum este proiectul de diplomă de incubator cultural TAB care aduce la viață un sit industrial abandonat, o fostă tăbăcărie din proximitatea orașului Craiova. MINA DE CULTURĂ, o clădire nouă într-o poziție preferențială în cadrul orașului Petroșani, dar care include și reabilitarea clădirii abandonate a fostei Poște mizează pe aceeași relație bidirecțională, de regenerare reciprocă comunitate-arhitectură.

Arhitectura spațiilor și edificiilor publice favorizează schimburile interculturale din cadrul unei comunități și între comunități. (in)KÜLTÜR oferă spațiu de întâlnire pentru membrii comunității turco-tătare din Constanța, contribuind la menținerea relațiilor în cadrul comunității și perpetuarea valorilor intrinseci tradiționale. În același timp, prin participare, membrii comunității oferă un caracter viu clădirii, extinzându-i atractivitatea și deschiderea interetnică și interculturală pentru toți cei care vizitează central istoric al Constanței. În București, la Parcul Cazzavillan, ETHOS(m)ART este gândit ca un centru socio-cultural cosmopolit pentru tineri diverși care vor să comunice, să experimenteze, să învețe, să se dezvolte. Arhitectura depășește astfel bariere, limite, facilitând experiențe inter- și trans-culturale¹⁹ .

Arhitectura pentru comunitate este incluzivă, favorizând dezvoltarea unor relații democratice, cuprinzând toate grupurile particulare. Toleranța, incluzivitatea, nediscriminarea sunt valori care pot fi promovate prin arhitectură²⁰ . Centrele comunitare ar trebui să se deschidă tuturor utilizatorilor, indiferent de abilități. Un exemplu interesant este REintegrate. [HER]a Garden, un centru multifuncțional de servicii integrate pentru combaterea și prevenirea violenței domestice care este destinat cu precădere femeilor abuzate, deci unui grup aparte de utilizatori cu nevoi specifice. WAVE, ETHOS(m)ART și CO-Z sunt dedicate aproape în exclusivitate tinerilor, totuși îndrumarea acestor proiecte a sugerat și implementat funcțiuni care mizează, chiar și local, pe participarea și interacțiunea între grupe diferite de vârste. (in)KÜLTÜR deși este destinat cu precădere comunității turco-tătare, se deschide tuturor oamenilor care sunt interesați să participe la activitățile oferite. MINA DE CULTURĂ și TAB și se deschid tuturor categoriilor sociale și de vârste, evocând totuși din autenticitatea și particularitatea locului, respectiv din Petroșani și Craiova. Toate cele șapte proiecte au fost îndrumate în spiritul Designului Universal și accesibilității persoanelor cu diferite abilități fizice și psihice.

Arhitectura pentru comunitate este accesibilă tuturor categoriilor de vârstă și favorizează relațiile intergeneraționale. Este esențial ca arhitectul să acorde importanță tuturor categoriilor de vârstă din comunitatea căreia i se adresează, în dezvoltarea proiectelor pe care i le propune, în spiritul unei arhitecturi incluzive, adaptabile, integrative. Perspectiva vârstei în arhitectură²¹ este esențială într-o societate în care tendința de îmbătrânire este marcantă, iar România nu face excepție de la această tendință²² .

Trei dintre cele șapte proiecte de diplomă (ETHOS(m)ART, WAVE, CO-Z sunt destinate unei singure categorii de vârstă, tinerii din generația actuală, Generația Z, poate și pentru că tinerii au fost o categorie afectată din perspectiva a tot ce înseamnă socializare în cei doi ani de pandemie. Celelalte patru (MINA DE CULTURĂ, TAB, (in)KÜLTÜR, REintegrate. [HER]a Garden) iau în considerare participarea tuturor categoriilor de vârstă, deși intergeneraționalitatea nu este declarată neapărat ca deziderat, mai curând sunt mize sociale, etnice și culturale.

Arhitectura pentru comunitate menține un balans optim între efemeritate, tehnologie și concret. Centrele comunitare astăzi oferă acel mediu în care arhitectura și tehnologia dialoghează și se susțin reciproc²³ , mai ales atunci când este vorba despre utilizatori tineri sau utilizatori cu abilități diferite, încadrați în termeni de specialitate în categoria de neurodiversitate (ex. persoane cu autism, cu ADHD, sindrom Down etc.) Tehnologia poate susține atenția, interesul, participarea și este integrată, de exemplu, în CO-Z și WAVE. Desigur, studenții la Arhitectură sunt mai curând captivați de a găsi răspunsuri exclusiv prin mijloace arhitecturale și totuși cerințele societății de astăzi implică în mod expres prezența tehnologiei și inteligenței artificiale în arhitectura clădirilor publice.

Arhitectura centrelor comunitare este formatoare de comportamente sociale. Un aspect foarte important în consolidarea și creșterea comunităților este modul în care membrii acestora interacționează, comunică, socializează. Dincolo de tehnologie și comunicare digitală, comunicarea directă, față în față, nemijlocită contribuie la formarea ca individ, ca membru în familie și comunitate²⁴ . Toate cele șapte proiecte de diplomă îndrumate au fost proiectate cu valențe socio-culturale declarate, intenționale. Calitatea spațiului, versatilitatea, pendularea între public și privat, între extrovertit și introvertit, susțin acea versatilitate socială necesară vieții unei comunități sustenabile.

Concluzii

Arhitectura destinată comunităților care se formează în societatea contemporană, în special cea urbană, interoghează constant relațiile dintre obiectul de arhitectură, oraș și utilizatori. Concretețea spațiului își păstrează rolul în coagularea comunităților, prin efortul interdisciplinar și democratic al arhitecturii și arhitecților. Într-o societatea post-pandemică, clădirile publice atrag un număr mare de doritori de activități socio-culturale. Dincolo de consumerism și de sumedenia de centre comerciale, România are nevoie de centre comunitare, de clădiri care să faciliteze coagularea de comunități care sunt interesate de activități de calitate, socio-culturale, artistice și de loisir. Fiecare dintre cele șapte proiecte de diplomă și disertație îndrumate relevă o experiență particulară de arhitectură destinată unei comunități specifice. Instrumentul sociologic comun recomandat a fi utilizat de fiecare dintre aceste proiecte a fost chestionarul, în special calitativ (plus cantitativ într-un singur caz, MINA DE CULTURĂ). Cu ajutorul chestionarelor calitative au fost relevate nevoile membrilor comunităților, în spiritul unei arhitecturi participative și centrate pe nevoile utilizatorilor. Este interesant că, așa cum spuneam, trei din cele șapte proiecte îndrumate au fost centre destinate tinerilor din Generația Z, fapt care relevă cerințe nesatisfăcute la nivelul acestei grupe de vârste. Recomandările îndrumătorului în alegerea sitului proiectului de diplomă în zona din care studentul este originar s-au dovedit a fi benefice în generarea proiectelor, cu o consistență semnificativă, reală în conturarea complexă la nivel de concept, viziune urbanistică, scenariu de funcționare, volumetrie, planimetrie și detalii tehnice. Cunoscând nevoile comunităților locale, studenții au reușit proiecte autentice, valoroase, cu potential de reper la nivel de comunitate și posibil de implementat, poate, la un moment dat, de către autoritățile locale. Arhitectura pentru comunitate rămâne un subiect inepuizabil, în contextul unei societăți în permanentă schimbare, cu valențe multiple și abordări care necesită deschidere interdisciplinară și capacitate de integrare a tuturor informațiilor.