Spații comune, locuri inventate

Dacă în urmă cu câteva decenii, în contextul amplificării fenomenului de privatizare a spațiului urban, se discuta despre dispariția spațiilor publice, astăzi se pot sesiza, cel puțin la nivelul arhitecturii sau design-ului urban, o serie de mutații care par rezultatul unui mod particular de interacțiune între oameni și derulare a vieții în colectivitate. De regulă aceste mutații pot fi observate acolo unde, în mod deliberat, se instituie un loc comun, un loc aflat în coproprietate – cu reguli stabilite și asumate de fiecare – sau, în spațiile care transformă sensul tradițional al unor utilizări – fie prin stabilirea de reglementări sociale/economice, fie prin schimbări ale spațiului urban propriu-zis, produse în mare măsură de actorii economici dar și de arhitecți, prin viziunea și proiectele lor.

În acest context, se poate observa tendința unor arhitecți de a concepe spații destinate să reorienteze percepția, reprezentările și chiar aspirațiile utilizatorilor, ale celor ce practică orașul.

Observarea directă și analiza unor proiecte recente este utilă și semnificativă pentru înțelegerea anumitor aspecte arhitecturale ale acestui fenomen.

Spațiu public inventat: Rotterdam Rooftop Walk

O primă experiență relevantă pentru acest tip de transformări la nivelul conceperii spațiului public, este proiectul intitulat Rotterdam Rooftop Walk, realizat în primăvara anului 2022, de biroul olandez de arhitectură MVRDV. În principal, este vorba de o instalație realizată în cadrul festivalului cu același nume, ilustrând o intenție mai veche a biroului, legată de strategia de densificare a orașului și multiplicarea spațiilor acestuia. Într-o intenție de „cucerire” a unui loc care în mod normal nu este accesibil, fiind eminamente un loc privat (/semi-privat), arhitecții invadează și pun la dispoziția locuitorilor, însuși acoperișul orașului, un spațiu inedit, un veritabil „altfel de spațiu” în sens foucauldian.

Arhitecții par să susțină ideea că „dorința de a vedea orașul precede mijloacele satisfacerii sale”¹, și concep o serie de platforme temporare, suspendate, realizate din metal, conectând acoperișurile mai multor clădiri din zona centrală.

Vizitatorii au posibilitatea de a profita astfel, de o perspectivă spectaculosă asupra orașului (de la înălțimea de 30 de metri),orientată către una dintre străzile principale ale Rotterdamului, și de o ocazie unică de a particpa la activități interactive,extinse pe o lungime de 600 de metri, constând din grădini, instalații, noi tehnologii și expoziții de artă originale.

În esență, proiectul, gândit să funcționeze o perioadă limitată de timp, a propus un loc al manifestului, o hetereotopie. În acest spațiu cu activități, diferiți artiști, designeri și arhitecți, sfidând convențiile, au imaginat posibilitatea de a încorpora acoperișurile spațiului urban, cel puțin la nivelul percepției acestuia. Arhitecții și-au dorit ca oamenii să devină astfel mai conștienți de imperativele orașului contemporan, printr-un discurs spațial asupra schimbărilor climatice, crizei de locuințe și tranziției către energie regenerabilă.

Pe lângă această viziune transformatoare, nu mai puțin semnificativă a fost intenția proiectului de a transforma sensul tradițional al suprafeței acoperișului, punând oamenii împreună, într-un spațiu neobișnuit, în care regulile de conviețuire obișnuite au trebuit să fie reconsiderate. Nu întâmplător organizatorii au solicitat tuturor vizitatorilor respectarea cu strictețe a unui set de reguli, transmis prin mediul online și nu numai:

„Fiți voi înșivă dar manifestați în același timp și considerație față de ceilalți”(...) „nu aruncați obiecte peste parapeți sau balustrade”(...) „nu depășiți zonele delimitate și nu escaladați parapetulˮ (...)²

Este evident că stabilirea și transmiterea regulilor urmăresc aici să asigure utilizarea în siguranță a unui astfel de loc, deschis publicului, practic, un loc suspendat, deasupra orașului. Dar nu este mai puțin adevărat că în acest spațiu inedit – gândit în mod deliberat să fie altfel – activitățile desfășurate, ocazia de a vedea o orașul dintr-o perspectivă spectaculoasă, solicită altfel și utilizatorul, cerându-i ceva în schimb: efortul de conștientizare a diferențelor, a limitelor spațiale și nu în ultimul rând, creșterea responsabilităților față de sine și de ceilalți.

Obiectivul cel mai important al proiectului, schimbarea percepției locuitorilor asupra orașului, a fost cu siguranță atins odată cu experiența trăirii colective a imaginii de la înălțime, senzația de a putea domina teritoriul, bucuria de a descifra geografia orașului împreună cu ceilalți, de a povesti despre experiențele și istoriile comune ș.a.m.d. Este de presupus că toate acestea au contribuit la creșterea unui anumit nivel de conștientizare a atașamentului pentru oraș și pentru spațiul său public.

Un ponton locuit

Spațiile semi-private ca sursă de inventare a unui spațiu comun par să atragă și alți arhitecți. Este vorba de un proiect relativ recent, în care un spațiu semi-privat este gândit să fie utilizat la o intensitate similară spațiilor publice clasice, ansamblul Sluishuis Housing din Amsterdam, realizat de biroul danez BIG - Bjarke Ingels Group și Barcode Architects.

Propunerea, la prima vedere, prezintă o formulă tipologică clasică, explorată deja într-un fel sau altul și în alte proiecte ale arhitecților, în care, o incintă rectangulară este succesiv supusă unei serii de transformări ale configurației formale, ca rezultat al unor cerințe de progam și/sau context. Caracterul de noutate este dat de elementul natural al sitului, apa ca mediu care învăluie întreg ansamblul construit, și care devine elementul principal de coeziune al locuitorilor. În plus, un traseu perimetral, semi-public, la care toate apartamentele sunt conectate, leagă parterul cu acoperișul ansamblului și o piațetă semi-publică, ce poate fi accesată atât de locuitorii ansamblului cât și de vizitatori.

Conceput ca un vast ponton locuit, cu spații verzi și locuri de stat sau promenadă, proiectul transformă ideea clasică de curte, iar apa contribuie în mod esențial la generarea unui spațiu stimulativ pentru interacțiunile sociale, oferind altă intensitate decât varianta sa tradițională. Curtea, în cazul acesta, nu facilitează doar întâlnirile și conexiunile sociale ci și interacțiunea intensă cu mediul natural, o valoare recunoscută de toti locuitorii și care consolidează sentimentul de apartenență la o comunitate.

Asemenea proiecte pun în discuție nu numai dihotomia tradițională spațiu public - spațiu privat ci și alte distincții operate la nivelul acesteia – semi-public/semi-privat – și deschid un nou câmp de reflecție și acțiune pentru teoria și proiectarea de arhitectură, insituind o categorie aparte, aceea reprezentată de spațiul comun.