Proiecte urbane în parcelarea Gramont

Acest articol se bazează pe cercetarea derulată împreună cu studenții din anul 2 în cadrul atelierului Mazzochioo. Baza cercetării a fost tema proiectului intitulat „O grupare de case și o curte. Locuirea în comunitate”, propusă de Facultatea de Arhitectură în anul 2021.

Astfel, studenții au avut spre studiu un teren de aproximativ 1600 mp situat pe Strada Mitropolit Filaret, la nr. 35-37, pe care 7 familii s-ar fi hotărât să își construiască câte o casă. Înainte de a putea să formuleze răspunsuri temei de proiectare, studenții au fost invitați să elaboreze o cercetarea privitoare la contextul fizic în care își vor insera proiectele (fig.1), precum și referitoare la zona mai mare de oraș din care acest teren face parte.

1. Locul. Parcelarul Gramont

Terenul face parte din parcelarea Gramont, una dintre primele operațiuni urbane de modernizare a orașului. Pe planul orașului premodern, redactat de maiorul baron Rudolf Artur Borroczyn (1846-1847, inclusiv varianta 1852), se poate observa că întreaga zonă, care făcea parte din albia sinuoasă a râului Dâmbovița, era mai degrabă un teren mlăștinos cu un lac la baza dealului Filaret (fig.2), posibil loc pentru grădini de distracții și amuzament în acea epocă. Asta reiese și din localizarea pe planul Borroczyn din 1852 a zonelor verzi deschise folosinței publice, descrise de George Potra (1990) și Dolores Toma (2001), recompuse pe plan de către Rodica Ionescu (2010: 119).

Întreaga mlaștină aparținând vicontelui de Gramont (1797–1851), incluzând lacul, a fost expropriată și declarată de utilitate publică în 1884 pentru a fi asanată de municipalitate (Lascu, 2011:123), fiind probabil un focar de infecție care trebuia sistematizat odată cu regularizarea traseului râului Dâmbovița. Ulterior, terenul a fost vândut de municipalitate către arhitectul și dezvoltatorul imobiliar elvețian Gustav Adolf Suter, care a realizat proiectul de parcelare a „livezii Gramont” (fig.3).

Este de menționat că planul elaborat pentru acest parcelar a fost aprobat de municipalitate numai sub condiția corelării lui cu proiectul viitorului bulevard Regina Maria, „astfel că la deschiderea de Primărie a acestui bulevard să nu se impieteze nici zona bulevardului, nici zona elipsei”. Întreaga zonă a fostelor mlaștini a fost astfel modernizată prin intermediul planului parcelar, fiind conectată cu centrul orașului prin noul bulevard paralel cu Calea Rahova.

Pe planul cadastral al Bucureștiului, elaborat în 1911, terenul de sub dealul Filaret apare deja construit (fig.4). Inventariind tipul de construcții regăsite, studenții au putut descrie câteva dintre tipologiile folosite la sfârșitul secolului al XIX-lea – început de secol al XX-lea: locuințe unifamiliale independente pe lot sau așezate în regim cuplat; vile urbane moderne, cu unul sau mai multe apartamente, așezate ordonat înspre bulevard; imobile de raport cu etaje suprapuse unui plan tip locuință „vagon” (posibilă tipologie bucureșteană aparte); chiar și mici imobile de locuințe colective. Dar marea majoritate a parcelarului a fost construită cu imobile tip „vagon”, tipologia urbană favorită în acea epocă (fig.5).

2. Proiecte urbane

Totuși, pe lânga acest caleidoscop de construcții, cu valori uneori arhitecturale (tipologice), alteori doar ambiental – vernaculare, studenții au putut remarca unele configurații spațiale mult mai bine conturate și coerente, pe care împreună le-am denumit „proiecte urbane” (fig.6). A fost importantă continuarea studiului acestor exemple speciale, având în vedere calitatea de precedent pentru tema în derulare, aceea de a propune o grupare de case pentru 7 familii.

Intrarea Slobozia (fig.7), prima formă urbană analizată, se pare că este una dintre primele fundături „proiectate în acord cu normele urbanismului modern, cu deschideri regulamentare, aliniere unitară și gândite cu o mică rotondă de întoarcere la capăt” (Irina Popescu, 2016: 26), demonstrând o grijă sporită pentru estetica urbană. La numai 2 ani de la promulgarea legislației care permitea existența fundăturilor numai sub condiția unei autorizări prealabile (1894 – Legea pentru organizarea comunelor urbane, idem: 57), arh. Meyer proiectează cu două locuințe tip o serie adaptată terenului: 2 locuințe dispuse simetric la intrare, 4 case cuplate în registrul median și 3 detașate în ax, rezultând 9 case în total.

Chiar dacă nu are configurația unei fundături de tip cul-de-sac, strada Gheorghe Murgoci este un proiect coerent, interpretabil ca „un fragment urban unitar în alcătuirea căruia se combină un anume fel de a gândi împreună tranziția dintre spațiul intim al locuințelor și spațiul comun sau public” (Radu Ponta, 2016: 65). În acest caz, tot 9 locuințe individuale, dispuse în lungul unei alei în formă de „U”, suportă mai multe inflexiuni adecvate poziției din planul fundăturii: 4 case cu hol lung și 2 travei în zona mediană și 5 case elongate, cu o singură travee, către perimetrul exterior (fig.8). Însă ceea ce unește la nivel configurativ toate aceste imobile construite între 1893-1899 este prevederea pentru fiecare intrare a câte unei mici marchize vitrate, care asigură funcția de buffer termic pentru locuință, dar care are și scopul de minimă reprezentare și onorabilitate adosată unor locuințe tip, probabil ieftine pentru acea perioadă.

Un alt tip de fundătură descoperit în interiorul parcelării Gramont este curtea de pe Mitropolit Filaret (fig.9), unde putem regăsi 4 locuințe moderne, cu camere așezate pe dublă travee, dispuse în oglindă 2 câte 2, având în capătul axului un imobil de raport cu 4 apartamente, câte 2 pe nivel. Chiar dacă nu este vorba despre un spațiu public per se, curtea implică un regim de coproprietate juridică și de gestiune în comun a spațiului rezultat între construcții, definind un moment intermediar între public și privat.

Cel mai cunoscut proiect urban din zonă, construit pe dealul Filaret, chiar deasupra parcelării Gramont, este Aleea Suter. Arhitectul – dezvoltatorul Gustav Adolf Suter, apropiat al regelui Carol I, după ce sistematizase zona mlăștionasă prin intermediul planului „parcelar al livezii Gramont”, și-a construit propria reședință în jurul anului 1906 – anul de deschidere al Expoziției Generale din Parcul Carol, care aniversa 40 de ani de domnie a regelui Carol (Ruxandra Nemțeanu, 2016: 108). Acest eveniment, împreună cu amenajarea parcului între 1905-1906, a ridicat mult standardul zonei, inclusiv din punct de vedere imobiliar. Așa se face că acesta imaginează în 1912 dezvoltarea unui nou cartier cu locuințe moderne, dispuse simetric de-a lungul unei fundături, cu reședința dezvoltatorului poziționată în ax – cap de perspectivă (fig.10). Arhitectul german F. Schmidts desenează pentru acest proiect 24 de locuințe, 16 cuplate și 8 independente pe lot, fiecare adaptată poziției sale din ansamblu, dar susținând aceeași imagine unitară a compoziției axiale. Aliniamentele precise, precum și detaliile similare inspirate de arhitectura vernaculară germană („eclectic pitoresc german”, idem: 113), conferă ansamblului o mare coerență urbană, care ar trebui să primească cel mai înalt grad de protecție patrimonială.

O privire mai atentă asupra parcelării Suter relevă o posibilă surpriză. În același plan există desenate și liniile unor noi proprietăți la baza vestică a dealului Filaret, pe actuala stradă a Lămâiței (idem: 106).

Cele 8 parcele prevăzute au fost construite cu câte 2 locuințe fiecare, așezate în oglindă în jurul unei curți dreptunghiulare, subîmpărțite pentru fiecare proprietate (fig.12). Cele 16 locuințe sunt așezate înșiruit în lungul străzii, urmând panta naturală a dealului, rezultând de aici o imagine urbană foarte puternică în care rigoarea dispunerii planimetrice este dinamizată de topografia sitului. De asemenea, există inflexiuni ale construcțiilor propriu-zise, rezultate atât din proiectul inițial (11 locuințe au demisol, parter și etaj, o locuință are doar parter și etaj, pe când 4 din serie sunt configurate doar pe parter), cât și din extinderile și modificările suferite de-a lungul ultimului secol. Acest exemplu de locuințe înșiruite, probabil printre primele din București, posibil construite tot de dezvoltatorul G.A. Suter în echipă cu arhitectul F. Schmidts, indică validitatea construirii proiectului urban, în sensul prevederii unei coerențe și corelări între construcții, dincolo de limitele fiecărei parcele individuale.

3. Concluzie

După cum remarcă Radu Ponta, fundăturile (“proiectele urbane” în aces caz) preiau moduri specifice parcelărilor de străzi, reproducând unele dintre regulile urbane în miniatură (idem: 77). Astfel, proiectul cu coerență urbană funcționează ca o prezență intermediară și „sugerează că decelerarea dinspre pulsul public al orașului către ritmul domestic se realizează în aceste cazuri prin însăși forma urbană a fundăturii, care intermediază percepția scării domestice” (ibidem).

Astfel, studiul acestor proiecte urbane, fie ele fundături generate de un spațiu public sau de o curte comună – gestionată în coproprietate, fie ele proiecte concentrate către un nucleu comun (fundătură, alee, curte) sau aliniate de-a lungul unei străzi, a reprezentat o etapă preliminară pentru formularea unei propuneri de proiect de „7 case pentru o comunitate”, posibile construcții diferite între ele, dar predispuse să lucreze împreună, într-un ansamblu.

4. Proiecte studenți

Ca sinteză a acestui studiu de atelier, prezentarea succinta a 4 dintre proiectele studenților, poate fi relevantă pentru modul în care, prin intermediul definirii unui loc comun, aceștia au reușit să integreze într-un tot coerent atât configurația sitului cât și cerințele temei pentru cele 7 locuințe.

Ana Avramescu și Oana Varga și-au organizat proiectul în jurul unei mici piațete care se deschide larg înspre profunzimea sitului. Aceasta poate deveni un nou loc în oraș, putând adăposti funcțiuni publice care să nu interfereze abrupt cu intimitatea locuirii.

Vlad Buhu și Alexandru Mihălescu au propus o imagine sobră către stradă, aproape echipartită pentru cele 7 locuințe. Volumetria masivă, care susține ritmul riguros al străzii, se dematerializează către fundul de lot pentru a forma o curte comună pentru toți locatarii.

Ioana Mirea și Cristian Popa au configurat o curte pătrată, elegant evazată înspre cer, lumină și perspective profunde ale vecinătății imediate. Acest spațiu comun folosește ca loc de acces, dar și ca posibil loc de întâlnire pentru toți vecinii.

Luca Misosniky și Eliza Voiculescu au gândit un imobil complex, inspirat de așezarea pe lot a locuințelor vagon, în care seria unor locuri comune este înșiruită de-a lungul unei străzi interioare “U”. Seria de 4 locuințe vagon dinspre stradă capătă zone de zi cu terase la etaj, în timp ce locuințele dispuse pe fundul de lot profită de perspectivele lungi înspre stradă.

Astfel, credem că întregul demers de atelier, care a început prin realizarea unei cercetări atente asupra precedentelor din zonă, a fundamentat ideile și intuițiile studenților înainte ca aceștia să dea un răspuns direct și simplist la temă sau la configurația sitului.

Atelier Mazzocchioo 2021 : Abronov Ana, Avramescu Ana Maria, Badiu Vlad, Bărbuleanu Cintiana Maria, Bucurescu Dragoș, Buhu Vlad Ioan, Bujor Alina Ioana, Clapan Maria Elena, Enache Irina Alexandra, Gheorghiță Ioana, Hîncu Maria, Ilie Ionela Diana, Iliescu Nicole, Lolea Elena Teodora, Marin Laurentiu Marian, Mihalescu Alexandru, Mirea Ioana Teodora, Misosniky Luca, Pârvulescu Ana Maria, Popa Cristian, Predescu Ana Maria, Rusu Azaria Bianca, Staicu Corina Nicoleta, Stoian Diana Corina, Tache Cristiana, Tudor Radu Filip, Țurlui Sergiu Laurențiu, Uysal Merve Baise, Varga Oana, Voican Mara Ioana, Voiculescu Eliza Iris

Îndrumare: conf. dr. arh.Ștefan Simion, asist. dr. arh. Emil Burbea-Milescu, drd. arh. Cristian Borcan