Loc, tipologie, proiect. Un scenariu urban și 6 intervenții pe vechea Cale a Rahovei din București

1. Cercetare prin proiect. Despre tip ca resursă

Textul de față descrie o experiență pedagogică legată de primul proiect de an III, desfășurat pe durata a șase săptămâni (1 octombrie – 11 noiembrie 2020) în cadrul Universității „Ion Mincu”, atelierul 25-35. Tema generală cerea în primul rând cercetarea orașului și a locurilor sale publice și apoi, eventual, o intervenție publică în oraș. Autorul, profesorul Florian Stanciu, vorbea în mod explicit și despre desen – desenul critic, de cercetare, ca instrument principal în acest demers. Urmând o filozofie didactică generală pentru proiectele mici în Universitatea noastră, nu se preciza o funcțiune sau un amplasament, fiecare atelier urmând să interpreteze tema în propriul său mod.

Pentru echipa noastră de atelier, locul și istoria sunt fundamentale pentru proiect. Locul înseamnă un amplasament și un context, dar și istorie, viață urbană, problemele sociale, valoare identitară și potențialul de a influența fenomene la scară mai largă. Iar istoria privește nu doar un spațiu sau o clădire particulară, ci și continuitatea generală a profesiei, relația dintre arhitectura contemporană și mileniile de practică. Nu promovăm tradiționalismul, stilul, sau, mai rău, pastișa, ci o modernitate reflexivă și responsabilă. De la mica intervenție în spațiul rural și până la locuințele colective ce închid ciclul anilor I-III sau la diplome, invităm constant studenții să își privească proiectul, și, cumulativ, practica proprie drept o parte a unor fenomene mai complexe, o continuare critică a profesiei noastre, a evoluției unui loc, o participare la un sistem de relații.

Am privit tema generoasă a domnului Stanciu drept o ocazie de a aborda puțin altfel îndrumarea. Interpretarea noastră a urmat trei componente principale:

Ne-am asumat dilatarea componentei de cercetare, ce a ajuns să acopere practic cam jumătate din timpul total alocat, și a devenit nu doar pregătire, ci componentă a proiectării.

Apoi, am stabilit din start două paliere de studiu, ambele reflectate apoi în proiect. Unul dintre ele privea, ca de obicei, locul (de fapt, locurile), celălalt explorarea tipologică, în primul rând prin desen. Nu a mai fost vorba doar de un studiu bibliografic, a unor exemple anterioare bune, ci de căutarea și selectarea unor modele și redesenarea de planuri, secțiuni etc. Așa cum scriam în temă, „studiul va fi unul tipologic, concentrat pe caracteristici esențiale (tipul de spații majore și secundare, principii de compunere, adaptare la loc etc., relația cu spațiul exterior etc.).¹ Vom vedea cum lucrul cu tipologia nu presupune imitație, ci recompunere, precum și invenție pe o bază solidă. Soluția voastră se va baza pe atitudinea față de loc dar și pe interpretarea, ducerea mai departe, deturnarea, eventual sinteza și poate chiar reinventarea unor tipuri.”²

În fine, am propus nu un loc, ci șase locuri diferite, toate însă de-a lungul unei foste axe principale a orașului și toate cu o identitate și cu probleme semnificative și reprezentative. Astfel, studenții puteau să se concentreze pe intervenția punctuală și un program particular, dar și să înțeleagă relația dintre acestea și scara mare a orașului, precum și importanța coordonării și colaborării.

2. Locul. Reinventarea continuității și a spațiului public.

Înainte de marele proiect din anii 1980 al lui Nicolae Ceaușescu, Calea Rahovei (fostul Pod al Calicilor) era o axă urbană importantă ce continua direct peste Dâmbovița strada Șelari din centrul istoric. Trecând peste pod, Calea Rahovei se transforma într-o arteră importantă, ajungând până în cartierul Uranus și apoi, spre periferie. Unele zone erau ceva mai puțin construite, altele aveau adevărate fronturi comerciale închise tipice pentru orașul românesc de secol al XIX-lea, al XX-lea.

Traseul se păstrase și în timpul acoperirii râului, însă a fost complet întrerupt în cadrul operației ceaușiste. Astăzi, demolările masive și cortinele de blocuri o împart în mai multe segmente disjuncte: o zonă destructurată în spatele Pieței Unirii, apoi o porțiune numită acum strada George Georgescu, apoi din nou o pauză, altre cortine de beton și trasee schimbate, un fragment de front istoric vizavi de casa Academiei (conținând și Palatul Bragadiru) și, în sfârșit, un bulevard lung și anost ce traversează unul dintre cele mai sărace cartiere ale orașului și care se continuă cu Șoseaua Alexandriei.

Cum spuneam, fiecare loc ales are o identitate urbană și socială și pune probleme tipologice proprii. „Toate ridică însă problema continuității urbane, a rețeserii orașului, a împăcării fragmentelor dislocate.”³ Studenților li s-au indicat categoriile tipologic fundamentale și li s-au sugerat posibile categorii de programe.

Fiecare echipă trebuia să predea studiul tipologic menționat mai sus, o mapare a evoluției zonei prin planuri succesive (Schwarzplan etc.) și, pe lângă desenele obișnuite (planuri perspective etc., machete digitale) să își dezvolte propria propunere.

În cele ce urmează, vom urma pe scurt de la nord la sud fostul traseu, urmărind cele șase categorii și proiecte. Vom încheia printr-o scurtă concluzie asupra locului și a demersului pedagogic.

Locul I. Strada Șelari, 4-10

Probleme tipologice: Plombă urbană/inserție în țesut istoric, spațiu privat/spațiu public, regulă/excepții, front/retrageri etc.

Autori: Loredana Bumbăcea, Ștefania Burlacu, Ioana Lazăr, Gabriela Bilan, Sabrina Stoica

Primul teren precede ca poziție Calea Rahovei și este unul dintre puținele din nucleul istoric ce nu a primit încă clădiri permanente. Provocările priveau atât înțelegerea și continuitatea unui țesut prețios, cât și gândirea de alternative civice și culturale la dezvoltarea strict comercială a zonei.

Proiectul final propune trei curți, cea majoră fiind un tambur ce organizează în jurul său corpuri ce preiau înălțimile diferite ale cornișelor învecinate și care conțin galerii și ateliere de artiști. Problema relației dintre un front, vecinătăți și un spațiu central major și-a găsit referințe în arhitectura barocă, în Muzeul Guggenheim a lui Wright, în chirurgia urbană realizată de către James Stirling la Staatsgalerie din Stuttgart, dar și în tradiția regională și locală a hanului cu pridvoare suprapuse.

Locul II. Strada Sf. Apostoli

Probleme tipologice: podul ca spațiu public, strada ca generator urban, străpungerea barierelor

Autori: Flavia Nechițelea, Vlad Comșa, Ana-Maria Dăscălița, Roxana Stalide

Studenții s-au confruntat cu arhitectura discretă a designului unui traseu public și a arhitecturării infrastructurii. Proiectul „Podul. Calea. Portalul” a integrat refacerea într-o manieră contemporană a podului ce continua pe vremuri strada Șelari, amenajarea străzii Sf. Apostoli și intervențiile inevitabil minimale asupra pasajului dintre zona din spate a blocurilor și Bulevardul Unirii.

Noul pod nu este doar o trecere, ci un loc complex. El definește prima parte a unui traseu marcat cu galben, ce se dilată, contractă și strecoară printre clădiri și spații verzi.

Locul III. Piața Sf. Apostoli

Probleme tipologice: piața publică, piața agroalimentară, scuarul, parcul

Autori: Andra Ghenoiu, Alexandra-Caragiu Gheorghiță, Cristina Ciobanu, Andrada Spătaru, Camelia Stanciu

„Între Biserica Domnița Bălașa, Parcul Tribunalului și două șiruri de blocuri ceaușiste se află un parcaj în aer liber. Propunerea voastră va viza transformarea acestui loc într-o piață.”⁴

Principiul arhitectural contopește o hală închisă – un obiect transparent și cu multiple accese, amplasat paralel cu fosta direcție a Căii Rahovei și într-o relație dinamică cu celelalte două obiecte principale (Palatul de Justiție și Biserica Domnița Bălașa) – și un acoperiș general spectaculos ce acoperă și definește din punct de vedere urban practic întrega arie disponibilă însă lasă terenul liber și public.

Modelul barcelonez și halele bucureștene sunt reinventate într-un ansamblu care recuperează și pune în valoare fundațiile supraviețuitoare ale clădirii istorice a Spitalului Brâncovenesc. O celebrare a urbanității și o funcțiune utilitară cu caracter public esențial.

Locul IV. Intersecția străzilor Sf. Ilie și Constantin Silvestri

Probleme tipologice: colțul, drumul, intersecția, maidanul/spatele de bloc

Autori: Gabriela Udrea, Patricia Stan, Cezara Matei, Martha Robănescu, Rora Paliga

În spatele cortinei de beton, lângă un calcan. Un asamblaj de cutii modulare se adaptează la diferitele situații. Micul centru cultural deservește cartierul, dar și orașul și energizează un loc deocamdată mort. Amenajarea spațiului public conciliază spatele blocurilor, pasajul pietonal, fragmentele de țesut ce au supraviețuit și circulația publică, definind un loc unitar și generos, pietonal sau de tip shared space. „Drumul galben” se suprapune acestui spațiu și transformă strada George Georgescu într-o alee carosabilă ocazional. Calcanul blocului de anii 1930 rămâne liber: un ecran ce intră într-o relație dinamică cu cutiile transparente. Modulul rigid funcționează ca instrument flexibil de mediere și de de producere a porozității.

Locul V: Calea Rahovei, strada Gazelei , Bd. Regina Maria

Probleme tipologice: insula urbană, trauma, urmele trecutului, spațiul non-public și clădirea non-publică

Autori: Alexandra Iosif, Bianca Tilincă, Tudor Stănilă, Andrei Culinescu, Matei Barbu

Un loc infernal: tot în spatele blocurilor, un spațiu complet destructurat, în apropierea mamutului casa Academiei. Un haos pe care studenții l-au domolit, ordonat, urbanizat în toate sensurile cuvântului. În mod inevitabil, varietatea de situații generează o varitetate de tipuri de intervenții: atașarea de spații intermediare la fațadele blocurilor, portice, un parcaj liniar / piațetă în terasă liniară, reabilitarea a ceea ce a rămas dintr-un cinematograf modernist postbelic la pavilioane ușoare. Spatele devine față, primăria de sector capătă un caracter cu adevărat public, se creează insule urbane, se recreează conexiuni cu piața și cu strada George Coșbuc; spațiul public major și structura de portice articulează diferitele fragmente. Modelul urban clasic, adaptat și aplicat cu grijă, repară rănile unei operații brutale și neterminate.

Locul VI : Cartierul Liberty

Probleme tipologice: mall-ul și anti-mall-ul, insula, bazarul, strada, reinventarea unei structuri existente

Autori: Sorin Olteanu, Ștefan Olteanu, Diana Bucur, Andrei Ivanovits, Ionuț Ursachi

Mall-ul, acest foarte popular spațiu pseudo-urban, privat, dar care se preface public, închis și supravegheat, un surogat pentru spațiul public nefuncțional, a invadat și cartierele mai sărace. Însă Liberty Center, situat pe porțiunea periferică și săracă a Căii Rahovei, nu prea funcționează. Este mai degrabă gol, iar magazinele rămase, multiplexul etc. coabitează azi cu o dezvoltare de tip bazar, o invazie de comerț și activități de cartier. Viitorul său este incert, cu o probabilitate mare de închidere și chiar demolare.

Echipa a fost invitată să îl regândească, luând ca punct de plecare atât evoluția sa spontană cât și modele istorice de transformare a unor clădiri mari în orașe: amfiteatrul devenit cetate la Arles, palatul lui Dioclețian ce a dat naștere orașului Split... Construcția se desface și crește altfel, exteriorul invadează și interiorul. Structura verticală, planșeele și fragmentele din imaginea exterioară se păstrează, devenind un cadru pentru un țesut urban tridimensional, cu insule, galerii, comerț la scară umană, funcțiuni publice.

3. Câteva învățăminte ale proiectului

Părțile și întregul, orașul și arhitectura. Prioritizarea ca timp a cercetării a dus în mod inevitabil la o dezvoltare mai sumară a proiectelor. Ne-am asumat să renunțăm aici la aspecte asupra cărora insistăm de obicei - materialitate, lucrul la scări mai detaliate etc. Propunerile sunt mai degrabă diagramatice, însă spațiul, lumina, structura rămân prezente, la fel și echilibrul dintre concentrare pe o arie mai restrânsă și înscrierea într-un context mai larg. Ni se pare că propunerile, chiar și cele ușor utopice, indică direcții valabile pentru o strategie pentru recoaserea orașului prin refacerea unei axe urbane, fără noi demolări, fără mari gesturi, și cu un echilibru bun între reper și țesut. Ne-am dori ca rezultatele acestui proiect de atelier să contribuie la o discuție despre un proiect urban pentru Calea Rahovei și pentru sudul zonei centrale și al orașului, deocamdată rupte de partea de nord. În același timp, mai mult ca la oricare proiect, studenții au învățat despre importanța echipei, a negocierii și a asumării unei strategii comune.

Coerență și consecvență. Ca în toate școlile de arhitectură din lume, ne confruntăm la atelier cu clivajul dintre etapa de analiză și cea de concepție efectivă: intrând din ce în ce mai mult în probleme legate de „rezolvare”, studenții cam uită și de multe ori ajung să ignore sau chiar să contrazică învățămintele analizei și ale principiilor enunțate la început.

O metodă bună pentru salvarea acestei continuități este revenirea periodică la prima etapă: le-am cerut studenților ca la fiecare corectură și pentru predarea finală să își prezinte soluția nu doar prin piesele obișnuite – planurile detaliate, vizualizări „de obiect”, ci și inserată în piesele produse în timpul analizei. Fiecare propunere se așeza din nou și din nou în cadrul Schwarzplanului, al planului Nolli (devenit piesă esențială de prezentare), al axonometriei de context etc.

Forța și flexibilitatea tipului. Am fost noi înșine surprinși de relevanța studiului tipologic pentru soluțiile finale. Chiar dacă majoritatea referințelor au ținut de arhitectura și de orașul clasic sau al primei modernități, ele nu s-au transformat în preluări nostalgice și prilej pentru pastișă. Studenții au reușit să se apropie de ansambluri și clădiri iconice altfel decât prin obișnuita admirație pentru o istorie venerabilă, dar închisă, reușind să le privească și să le folosească pur și simplu drept modele esențiale, o resursă pentru soluții perfect contemporane. S-a demonstrat, credem, din nou, că tipul bine înțeles nu trebuie să însemne o constrângere, ci un sprijin, o regulă asumată, care îți permite de fapt o mai mare libertate și, în același timp, evitarea clișeelor ce apar în urma aplicării mecanice a exemplelor la modă. Nu copiezi, pentru că pur și simplu nu ai cum să copiezi efectiv o clădire barocă pentru un loc și un program pentru Bucureștiul secolului al XXI-lea. Profiți însă de o pornire bună. Tipuri fundamentale – incinta, piața, drumul, colțul, deturnarea unui cadru existent etc. – ajung să fie nu atât adaptate, cât reinventate. Rezultatul, atunci când intervine și creativitatea, poate fi o arhitectură nouă, inventivă, dar care să rămână parte a unei istorii vii.