Gânduri, pe hotarul unei teme de Anul 1 E5 / Spațiu emergent / Casă pentru un paznic

„Amintește-ți să pătrunzi și să simți calitățile și valorile specifice fiecărui loc – ele trebuie să-ți intre pe sub piele și să fie punct de plecare al proiectului tău.”

Alexandros N. Tombazis, Scrisoare către un tânăr arhitect, Ed. Libro, Atena, 2008, p.106-107.

Fiecare Loc trebuie să influențeze un obiect arhitectural propus. Obiectul mutat dintr-un anume loc se schimbă. Câteodată i se modifică semnificația. Altădată, poate pur și simplu să dispară, nefiind de-al altui loc. Dacă nu se întâmplă așa, înseamnă că obiectul inițial este unul arbitrar, determinat în mod subiectiv, independent de loc.

Putem dezvolta și am ajunge să luăm în calcul felurite alte aspecte.

În general, locul presupune relief, climă, materiale. Este câmpie, deal, vale, munte, înseamnă precipitații, vânt, umiditate, temperatură, arșiță sau ger, apoi piatră, pământ, lemn, apă și tot așa. Are vegetație, dar și faună. Locul are alți oameni. Sau nu.

În același timp, conține imagini, perspective către, dar și dinspre. Înseamnă, poate, să atingi, să miroși, poate să și guști, în egală măsură cu a vedea, a auzi. Locul are consistență, pentru că include multe. Câteodată ceața, sau poate doar o umbră, sunt esențiale, determinante.

Pe de altă parte, poți primi un loc, sau îl poți găsi din întâmplare – cu alte cuvinte, îl poți avea deja.

O altă variantă ar fi să ți-l poți imagina. Dacă ți-l imaginezi, trebuie să-l creezi, schițând. Cu unele dintre caracteristicile enumerate anterior. La care poți să mai adaugi și altele, dar esențiale, definitorii pentru acel loc. Aici trebuie să intervină memoria. Sufletul. Emoția. Ceva din trecut, simțit, văzut, citit sau gândit. Poate ceva întâmplat, petrecut deja.

Când vorbim despre arhitectură, spunem că locul este cel ce ne provoacă, ghidează și definește atitudinile spre a proiecta un obiect nou acolo, numai acolo. În mare măsură, decizia de a face ceva într-un fel particular, în acel loc specific, nu aparține integral arhitectului. Aceasta vine, mai degrabă, din exteriorul său, lucru ce ar putea părea paradoxal. Totuși, nu este.

Omul, indiferent de loc, este atras de povești. Acestea se manifestă împrejurul nostru, modelându-ne simțul identității, oferindu-ne unealta comunicării și ajutându-ne să înțelegem mai bine lumea în care trăim. Ne educă, învață, dezvoltă și schimbă perspectivele, ne modelează viața intelectuală și emoțională.

Precum celelalte forme de artă, arhitectura este o variantă posibilă de narațiune non-verbală. Într-o abordare fenomenologică, este purtătoare și istorisitoare de sens și conținut prin felul în care spațiul, forma și materialul se întruchipează în obiectele care le conțin.

În particular Ruina, ca mărturie a unor vremuri trecute, are darul de a ne întoarce în vremea sa, acolo unde își avea justificările depline. A o lectura, pe criterii diferite dar esențiale are, dincolo de toate, menirea de a contura un context și chiar un Loc încărcat cu semnificație.

„Casa pentru un paznic”, inserată într-un loc specific, trebuie desprinsă de actorul permanent care este ruina. Nu doar desprinsă, ci și distanțată suficient de mult, în spiritul respectului față de aceasta. Însă nu prea mult totuși, pentru a o putea însoți și veghea pentru ceea ce este și reprezintă. Totul într-un proces de înțelegere, mai apoi de recunoaștere a substanței personajului imuabil care, din nou, trebuie să rămână ruina.

Se impune ca locuința să devină minimală, introdusă discret în Peisaj. În primul rând cu mijloacele spațiale și de limbaj adecvate, mai apoi cu cele materiale și tehnice necesare, fie acestea chiar contemporane, însă printr-o justă și elocventă raportare la existent. În spiritul unui dialog natural între nou și vechi, între vremelnicia unui obiect arhitectural inserat și permanența unuia preexistent.

Dar, mai important și nu în ultimul rând, raportarea la istoria și cultura locului este necesară.

Până la urmă, vorbim de specificul locului, respectiv despre tot ceea ce acesta conține. Nu doar la nivel intuitiv, ci și la cel al concreteții spațiului în care operăm.