Experimente diagramatice

Utilizarea diagramelor în grafica de arhitectură ocupă un segment particular, întrucât aceasta ajunge să fie asociată de cele mai multe ori unor idei și relații spațiale a căror deplină înțelegere depășește instrumentele și manierele convenționale de reprezentare. Fie că diagramele arhitecturale sunt întrebuințate pentru a ilustra unele poziții atipice în raportul pe care un edificiu îl stabilește cu scara urbană sau, dimpotrivă, pentru a surprinde direcțiile ordonatoare ale proiectului desprinse din context; fie că surprinde etapele în evoluția proiectului, principii structurale, scheme funcționale sau descrie tehnologiile arhitecturale utilizate, acestea reprezintă un instrument la îndemână, care facilitează lectura limpede și sintetizată a diverselor aspecte ale proiectului.

Astfel, în rândul reprezentărilor asociate învățământului de arhitectură, care variază în funcție de obiectivele didactice ale proiectului, de gradul acestuia de complexitate sau de nivelul de detaliere, diagramele pot ajunge să însoțească demersul didactic până spre finalul exercițiilor. De cele mai multe ori, acestea suplinesc rolul desenelor convenționale de reprezentare odată cu surprinderea acelor gânduri omise sau care nu devin îndeajuns de explicite, dar a căror importanță poate fi definitorie în complexitatea exercițiilor de proiectare și a discursurilor arhitecturale care le însoțesc.

Pe când reprezentările convenționale de arhitectură se adresează cu precădere profesioniștilor antrenați în interpretarea și înțelegerea configurațiilor spațiale, utilizarea diagramelor în arhitectură și în toate celelalte discipline care prezintă o componentă de ordin tehnic poate avea caracter laconic prin transmiterea doar a unor frânturi din mesaj. Pe de altă parte, când este vorba de un ochi nespecializat, perspectiva de înțelegere a conținuturilor este cu totul alta; desenele convenționale de arhitectură se pot dovedi mult prea specializate pentru cei neinițiați și astfel mesajul acestora nu poate deservi mai multor categorii de public, iar reprezentarea prin diagrame este probabil să înmagazineze cantitatea optimă de informație, într-o formă agreabilă și lizibilă, menită să fie înțeleasă de aproape oricine.

Apelul la utilizarea diagramelor în cadrul exercițiilor de proiectare, mai cu seamă pentru studiul specific al programelor de arhitectură și a relației dintre formă și funcțiune, caracterizată de spații predeterminate și de activitățile pe care le găzduiesc, poate varia în funcție de obiectivele asumate. Încă de la început, odată cu familiarizarea cu programul și cu contextul de vecinătate la care se va raporta, de-a lungul întregului proces pentru surprinderea transformărilor în evoluție și fixarea anumitor poziții, până la final când adesea este reluat întreg parcursul și reevaluată ideea fundamentală a proiectului, diagramele arhitecturale pot reprezenta un mijloc narativ de ilustrare a tuturor acestor etape.

În acest sens, în studiul sistematic individual al referințelor arhitecturale care adesea precede demersul propriu-zis de proiectare îndrumată, parcurgerea diagramelor existente produse în practica de arhitectură reprezintă o manieră facilă la îndemâna atât a studenților, cât și a echipelor de îndrumare, pentru aproprierea exemplelor studiate. Recursul la acestea vizează analiza proiectelor în toată complexitatea lor: pornind de la relațiile stabilite între clădire și cadrul construit sau natural, până la logica sa internă ce ține seama de ierarhiile dintre spații, schema funcțională a edificiului, alcătuire structurală și condiționarea sau nu a tuturor acestor aspecte de factorii bioclimatici. Parcurgerea în acest stadiu a diagramelor, pentru cazurile proiectelor de o complexitate ridicată sau a căror logică internă nu este ușor de înțeles doar prin parcurgerea desenelor de arhitectură, ajută la emiterea rapidă a judecăților de valoare care stabilesc relevanța exemplelor analizate pentru obiectivele asumate ale proiectului academic.

În altă ordine de idei, diagramele pot lăsa loc experimentelor chiar în cadrul etapei incipiente de analiză a precedentelor arhitecturale. Astfel, diagramele reprezintă instrumente prin care studenții sintetizează analiza pe care o desfășoară asupra exemplelor consacrate de arhitectură, într-o manieră subiectivă care pe de o parte selectează acele trăsături a căror observație este considerată importantă, iar pe de altă parte constituie o nouă cheie de lectură pe baza observațiilor subiective individuale sau de grup (fig. 1).

Pentru înțelegerea ordinii intrinseci a programului pe baza relațiilor dintre configurațiile spațiale și funcțiunile ce le sunt atribuite, un exercițiu experiment vizează descompunerea în spațiile majore constituente ale edificiului, ierarhizate din punct de vedere funcțional în categorii de spații servite sau servante. Pe lângă aceasta, este sugerată importanța în raport cu ponderea pe care o deține gabaritul secvenței spațiale în ecuația generală a configurației interne, circulațiile majore dintre spații, verticale sau orizontale, precum și relațiile imediate în raport cu exteriorul, accesurile și natura spațiilor din proximitatea clădirii (fig. 2).

Odată cu apropierea de amplasamentul proiectului, în ceea ce constituie granița dintre analiza subiectivă a acestuia și încercarea de subliniere a trăsăturilor sale urbanistice definitorii, un alt experiment care utilizează reprezentarea prin diagrame, de data aceasta la nivel colectiv, își propune să pună la comun observațiile fiecărui student în încercarea de surprindere de trăsături comune, prin confruntarea similitudinilor dintre acestea. Astfel, studenții sunt invitați să reprezinte printr-o diagramă trăsătura caracteristică pe care o consideră definitorie pentru trei zone de referință reprezentând scara cartierului, a insulei urbane, a parcelei și a vecinătății imediate, în limitele unui suport de dimensiuni unice. Obiectivul de atingere al unui numitor comun în sublinierea acestor trăsături este cu atât mai angajat cu cât un prim exercițiu de sinteză are loc în cadrul colectivului de lucru de doi studenți, urmând ca opinia acestora să fie confruntată cu pozițiile celorlalți (fig. 3).

Cu toate că utilizarea diagramelor în reprezentare poate să denote o privire din afară asupra proiectului ce ține cont de toate problematicile avute în vedere în elaborarea sa și alege să redea una sau mai multe dintre acestea, fără ca ele să intre în conflict unele cu altele și fără a lăsa prea mult loc de variabile sau interpretări, ele pot fi utilizate pentru a fixa un gând în ceea ce privește trăsăturile de caracter ale proiectului. În cazul particular al programului de bibliotecă, iluminarea devine trăsătura dominantă a programului care este surprinsă în ipostaza unei diagrame, atât în cazul exemplului de referință sub forma unui exercițiu, cât și în cazul proiectului în curs, pentru marcarea unei configurații spațiale ca reper intermediar de-a lungul întregului proces. În acest fel, dincolo de datele imuabile ce țin de înțelegerea proiectelor, narațiunea astfel descrisă, ce presupune un moment imaginat ordonator proiectului, ajunge să constituie atmosfera caracteristică a spațiilor pe lângă scenariul tehnic funcțional al programului (fig. 4).

Față de aceeași atitudine de a surprinde caracterul narativ în reprezentarea de arhitectură, de data aceasta pentru prezentarea datelor coordonatoare care stau la baza proiectului, precum și a stadiilor și transformările intermediare pe care acesta le suferă, diagramele ajung să fie combinate pentru a constitui animații de tip GIF.³ Deși un astfel de instrument ajunge să sacrifice calitatea propriu-zisă a desenelor, dinamica succesiunii acestora ajunge să fie suficientă în lipsa discursului arhitectural care să le însoțească. Cu alte cuvinte, în reprezentarea contemporană de arhitectură nu există mediu grafic de comunicare care să nu suporte măcar în parte mesajul arhitectural, cu atât mai mult în rândul mediilor sociale trans-profesionale, culturale sau ideologice, marcate tot mai mult de hegemonia unei culturi de natură vizuală.⁴

Astfel de animații de tip GIF au devenit rodul unor încercări de a sintetiza rezultatele exercițiilor de proiectare într-o manieră agreabilă și succintă, ca parte a unei expoziții de proiecte cu acces liber. Mai mult, ele au avut rolul de a completa analiza sensibilă premergătoare proiectului, realizată sub forma unor montaje video care documentează situația existentă în vecinătatea viitorului amplasament, însoțite de interviuri ale locatarilor care descriu locul din perspectivă proprie și prezintă totodată nevoile personale în raport cu acesta și cu potențialul său (fig. 5).

În concluzie, diagramele arhitecturale întrebuințate în diverse forme în cadrul exercițiilor de atelier, axate cu precădere pe studiul concret al programelor de arhitectură, oferă oportunitatea de experimentare grafică și conceptuală în rigorile tematice adesea destul de riguroase. Totodată, ele pot constitui un mijloc de comunicare prin care rezultatele procesului de învățământ sunt etalate într-o manieră sintetică, accesibilă și unitară.

Surse imagini

Fig. 1: studenți Coman Iulia, Maria Ioana, Locuire și densitate urbană – diagramele reprezintă un exercițiu de sinteză individuală a referințelor arhitecturale.

Fig. 2: student Mansour Maruan, Biblioteca de cartier – exercițiu de analiză a programului

prin intermediul diagramelor.

Fig. 3: exercițiu de analiză urbană desfășurat în cursul orelor de atelier.

Fig. 4: student Caiali Irem, Biblioteca de cartier – diagramă de iluminare a spațiului proiectat.

Fig. 5: student Șerbănescu Maria Alexandra – axonometrie funcțională.

Fig. 6: studenți lorea Maria Alexandra, Nastase Paraschiva.